A fost lansată campania naţională de promovare a vaccinării anti-HPV. Peste 1.500 de femei mor anual de cancer uterin în România

A fost lansată campania naţională de promovare a vaccinării anti-HPV. Peste 1.500 de femei mor anual de cancer uterin în România

Campania naţională de promovare a programului de vaccinare anti-HPV, destinată oraşelor mici şi localităţilor din mediul rural, a fost lansată joi, cu prilejul Zilei Globale de Eliminare a Cancerului de Col Uterin.

Anual, în România, peste 1.500 de femei mor ca urmare a cancerului de col uterin şi aproape 3.400 sunt diagnosticate cu această boală.

Campania naţională de promovare a programului de vaccinare anti-HPV e susţinută de Ministerul Sănătăţii, coordonată de Institutul Naţional pentru Sănătate Publică, organizată de Fundaţia Renaşterea şi Asociaţia Mame pentru Mame, în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, informează Fundaţia Renaşterea într-un comunicat preluat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, reducerea poverii cancerului de col uterin se poate realiza prin vaccinare împotriva HPV, depistarea în faze incipiente a leziunilor colului uterin, prin programe de screening şi prin asigurarea accesului la diagnostic şi tratament în mod egal şi echitabil pentru toate categoriile socio-economice.

Campania se va adresa direct părinţilor, prin întâlniri dedicate care vor oferi informaţii utile şi cererea tip pe care părinții trebuie să o depună la medicul de familie pentru accesarea programului de vaccinare anti-HPV.

În paralel, campania se va adresa întregii comunităţi locale, prin acţiuni de informare şi promovare a prevenţiei împotriva HPV.

Vaccinarea împotriva infecţiei cu HPV previne toate cancerele de col uterin şi multe alte forme de cancer. Descoperit la timp prin screening sau prin testarea infecţiei cu HPV, cancerul de col uterin se poate trata în cea mai mare parte a cazurilor fără complicaţii şi deces.

„Recent, Ministerul Sănătăţii a iniţiat şi a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care permite compensarea vaccinurilor, ceea ce va creşte foarte mult accesul la vaccinarea anti HPV nu numai a fetiţelor, ci şi a femeilor adulte” a declarat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, citat în comunicat.

România implementează atât Programul de Vaccinare anti-HPV, a fetelor cu vârsta între 11-18 ani, cât şi Programul National de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, consolidat prin 4 Programe Regionale (Nord Vest; Nord Est; Sud Muntenia şi Centru) de prevenţie, depistare, diagnostic si tratament precoce a cancerului de col uterin cu finanţare prin Fondul Social European – Programul Operaţional Capital Uman, care au ca scop implementarea strategiei de screening cu testare primară a infecţiei persistente cu HPV.

Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinţilor/reprezentanţilor legali, care transmit cererile către medicii de familie.

Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare.

Vaccinarea anti-HPV este inclusă în Programul Naţional de Vaccinare, este gratuită pentru fetele din grupa de vârstă 11-18 ani şi este realizată în siguranţă de medicul de familie, la solicitarea părinţilor.

Schema de vaccinare a persoanelor de până la 15 ani prevede două doze de vaccin, efectuate într-un interval de 5-12 luni.

Pentru o protecție completă, fetele cu vârste de peste 15 ani ar trebui să primească trei doze de vaccin, administrate în maximum un an.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza