A mai murit un pacient dintre cei transferați după incendiul de la Matei Balş

A mai murit un pacient dintre cei transferați după incendiul de la Matei Balş

Încă un pacient care s-a aflat în Pavilionul V al Institutului "Matei Balş" în timpul incendiului din 29 ianuarie a murit, astfel că numărul total al celor decedaţi a ajuns la 16.

"Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021", precizează marţi Ministerul Sănătății.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 de ani, transferat după incendiu în Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş". Conform MS, pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă de SARS-CoV-2 şi prezenta multiple afecţiuni asociate. În acest caz, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului. 

Comenteaza