Alexandru Rafila: 10.000 de cazuri pe zi în luna decembrie. Ce noi măsuri ne așteaptă

Alexandru Rafila: 10.000 de cazuri pe zi în luna decembrie. Ce noi măsuri ne așteaptă
| Foto: alephnews.ro

Alexandru Rafila, reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat că România ar putea ajunge la 10.000 de cazuri pe zi în luna decembrie, dacă nu vor fi impuse noi măsuri de restricție. 

Alexandru Rafila avertizeză că sistemul sanitar ar putea să cedeze, pentru că numărul noilor cazuri va continua să crească. Profesorul crede că România va ajunge la 10.000 de cazuri pe zi în luna decembrie.

„Procesul acesta nu s-a oprit și probabil până spre sfârșitul lunii decembrie, în lipsa altor măsuri, pentru că ne-am apropiat de o limită a măsurilor de un anumit tip, cele care sunt mai puțin restrictive, cred că numărul de cazuri la sfârșitul acestei luni va înregistra un număr cu cinci cifre, adică o să fie cel puțin 10.000 de cazuri pe zi. La numărul acesta de cazuri, capacitatea de la terapie intensivă este, sigur, depășită, iar asta are consecință directă în ceea ce privește mortalitatea”, a spus Rafila, la Digi 24, potrivit alephnews.ro

Alexandru Rafila propune măsuri mai dure. Totuși, școlile ar trebui să rămână deschise, pentru că există studii care demonstrează că nu elevii sunt principalul vector de transmitere comunitară.

E puțin dur ceea ce spun, dar chiar sunt afectat de ceea ce spun, pentru că mă gândesc la această variantă și nu știu cum putem să o evităm decât dacă eventual urmăm un model care văd că este aplicat în Franța, chiar și în Germania. Mai degrabă poate modelul din Germania, care, paradoxal, instituie măsuri de limitare a activităților economice, sociale, dar lasă școlile deschise, un lucru pe care eu personal îl agreez”, a explicat profesorul.

Comenteaza