Apar problemele? Prima reacție alergică severă la vaccinul anti-COVID Moderna

Apar problemele? Prima reacție alergică severă la vaccinul anti-COVID Moderna
| Foto: sciencenews.org

Un doctor din Boston a avut o reacție alergică severă imediat după ce a primit vaccinul Moderna.

Un doctor din Boston a avut o reacție alergică severă după ce a primit joi vaccinul de la Moderna, informație dezvăluită de New York Times vineri, relatează Reuters, preluați de alephnews.ro.

Dr. Hossein Sadrzadeh, oncolog la Centrul Medical din Boston, a spus că a avut o reacție severă imediat după ce a primit vaccinul, simțindu-se amețit și având palpitații.

Este prima reacție alergică severă corelată cu vaccinul de la Moderna.

David Kibbe, purtătorul de cuvânt al Centrului Medical din Boston, a spus că doctorul Hossein „a simțit că dezvoltă reacții adverse, așa că și-a administrat singur adrenalină, iar apoi a fost dus imediat la Urgențe, unde a fost evaluat, tratat, monitorizat și eliberat. În prezent se simte bine.”

Un oficial de la FDA a declarat săptămâna trecută că monitorizează 5 reacții alergice ale celor care au primit vaccinul Pfizer-BioNTech în SUA.

Comenteaza