Aparate de 250.000 de lei pentru Spitalul de Recuperare

Aparate de 250.000 de lei pentru Spitalul de Recuperare

Două noi echipamente medicale ultraperformante au fost aduse la Spitalul Clinic de Recuperare (SCR) Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea forului județean.

Pentru cumpărarea celor două noi aparate, un aparat de anestezie și un ecograf portabil pentru musculoscheletal, CJ a alocat din bugetul propriu 245.000 de lei.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, consideră că în anul sănătății trebuie continuată seria investițiilor în infrastructura sanitară, demers în care se înscrie achiziționarea acestei aparaturi de înaltă tehnologie de care vor beneficia 11.000 de pacienți internați anual la SCR.

Aparatul de anestezie asigură desfășurarea în condiții de maximă siguranță a intervențiilor chirurgicale și a procedurilor de anestezie-terapie intensivă pentru specialitățile ortopedie și traumatologie, ortopedie pediatrică, chirurgie plastică și microchirurgie reparatorie, precum și chirurgie oncologică.

Ecograful portabil pentru musculoscheletal este strict necesar în investigarea pacienților aparținând specialităților reumatologie și balneologie și permite o diagnosticare precisă, cu ajustarea palierului terapeutic.

Noile dotări fac parte dintr-un amplu program de investiții în sistemul medical clujean, care vor continua să fie susținute de CJ și în 2020.

Comenteaza