Aparate PCR stau nefolosite din cauza birocraţiei şi a lipsei kiturilor de testare

Aparate PCR stau nefolosite din cauza birocraţiei şi a lipsei kiturilor de testare
| Foto: iStock

Mai multe aparate PCR din oraşul Galaţi nu pot fi folosite deoarece nu se ştie proprietarul sau nu au kituri de testare şi reactivi. În plină epidemie de Covid 19, aparatele nu funcţionează deloc sau fac foarte puţine teste pe zi.

Aparatele de testare Covid sunt nefolosite din cauza birocraţiei şi a lipsei unor materiale. În plină epidemie, în spitalele din oraşul Galaţi se fac foarte puţine teste pentru depistarea virusului Sars Cov 2 deşi există patru aparate PCR RT. La Spitalul Judeţean sunt două aparate care împreună pot face aproape 300 de teste pe zi, dar acestea sunt nefolosite deoarece de pe piaţă au dispărut reactivii şi kiturile de testare, anunţă Mediafax.
 
O problemă asemănătoare întâmpină specialiştii care utilizează aparatul de la Spitalul de Copii. Al patrulea aparat se află la Spitalul de Boli infecţioase.  Acesta nu poate fi folosit deoarece nu are are statutul juridic definit. A fost trimis la Galaţi de Ministerul Sănătăţii, însă ulterior compania Unifarm a solicitat plata pentru echipament.

Culmea, Consiliul Judeţean Galaţi a achiziţionat pentru aparat o linie modernă de testare şi, în plus, s-a oferit să achite suma solicitată de Unifarm. Demersul nu a putut fi dus la bun sfârşit din cauza procedurilor încurcate.

Autorităţile gălăţene au făcut mai multe demersuri pe lângă Ministerul Sănătăţii pentru deblocarea situaţiei. „Ne bucurăm că Ministerul Sănătăţii a dat avizul de funcţionare pentru PCR-ul de la Infecţioase, dar nu a rezolvat până în momentul de faţă forma juridică a acestui aparat. Compania Naţională Unifarm a transmis către Ministerul Sănătăţii adresă prin care solicită contravaloarea sumei din factură, întrucât nu a fost atribuit cu titlu gratuit. Deci, Unifarmul a trimis din nou către minister să achite aparatul. Spitalul nu are cum să achite acest aparat pentru că nu a făcut solicitare pentru el. Dacă am avea cadrul legal, am aloca bani şi l-am plăti. Noi am alocat bani pentru ca linia de testare să fie completă, dar nu putem achita aparatul”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.
 
Judeţul Galaţi stă bine la capitolul aparate PCR fiind un centru regional de testare Covid. 
 

Comenteaza