Aproape 10% dintre copiii de 5-11 ani din SUA au primit deja prima doză de vaccin anti-COVID

Aproape 10% dintre copiii de 5-11 ani din SUA au primit deja prima doză de vaccin anti-COVID

Peste 2,6 milioane de copii cu vârste sub 12 ani au fost vaccinați împotriva COVID-19, în doar două săptămâni, în Statele Unite ale Americii.

În SUA, campania de imunizare a copiilor cu vârsta între 5-11 ani, a început pe 8 noiembrie, în această categorie încadrându-se 28 de milioane de copii.

Conform Washington Post, Jeff Zients, coordonatorul Casei Albe pentru chestiuni legate de noul coronavirus, a declarat că până miercuri seară au fost vaccinați cu prima doză 2,6 milioane de copii cu vârste sub 12 ani și că la această categorie de vârstă, vaccinarea crește accelerat, în ultimele șapte zile vaccinându-se 1,7 de milioane de copii.

Totodată, Zients a precizat că aproximativ 80% dintre americanii de peste 12 ani au fost imunizați cu cel puțin o doză de vaccin, iar 31 de milioane de persoane au făcut deja doza booster. 

România ar putea începe vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani până la sfârșitul anului

Potrivit autorităţilor, Agenţia Europeană a Medicamentelor ar urma să se pronunţe asupra vaccinării cu Pfizer/BioNTech a copiilor de peste 5 ani pe 25 noiembrie, iar pentru Moderna la jumătatea lunii decembrie.

"Din punct de vedere organizatoric, noi, la sfârşitul acestei luni, ne dorim să fim pregătiţi. Ce înseamnă asta? Cu organizarea cabinetelor de vaccinare, atât în unităţile sanitare, cu pături, cât şi în centrele de vaccinare deja funcţionale, unde există vaccin de la compania Pfizer şi care vor primi suplimentar şi vaccin destinat pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Platforma de programare va fi pregătită, de asemenea, registrul electronic naţional vă fi adaptat pentru a putea înregistra persoanele vaccinate", a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei de vaccinare.

Debutul campaniei depinde însă și de livrările dozelor destinate copiilor.

"Concret, când se va putea demara activitatea de vaccinare depinde de momentul livrărilor, care deocamdată nu este confirmat pentru nicio țară europeană. Este posibil să fie în decembrie sau, mai puțin probabil, în ianuarie 2022", a mai spus Gheorghiță.

 

Comenteaza