Aproape 500 de cazuri noi și 4 decese COVID raportate/ Câte teste se fac zilnic

Aproape 500 de cazuri noi și 4 decese COVID raportate/ Câte teste se fac zilnic

În ultimele 24 de ore au murit patru pacienți confirmați cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 484 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 17 mai mult faţă de ziua anterioară. 59 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 31 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 677 cu 34 mai puţin faţă de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 123 persoane, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 123 pacienţi internaţi la ATI, 108 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 45 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 8 mai puţin decât în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 65.644 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 4 decese (1 bărbat şi 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 4 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi. Din totalul de 4 pacienţi decedaţi, 3 au fost nevaccinaţi şi 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani.

Cât se mai testează

În ultima zi au fost efectuate 4.017 teste RT-PCR (2.147 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.870 la cerere) şi 12.226 teste rapide antigenice, adică un total de 16.243 de teste. Odată ce  valul 5 s-a "liniștit", numărul testărilor a scăzut cu cca 50% față de perioada de vârf a pandemiei, astfel că, în ultima perioadă, numărul testelor efectuate zilnic nu a trecut de 20.000.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.077.679 teste RT-PCR şi 9.963.331 teste rapide antigenice.

Comenteaza