Asistentele din România, la mare căutare în Viena. O mare clinică anunță că vrea să facă angajări
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Mai 2024, 11:35
- Sănătate
- Ascultă știrea
Wiener Privatklinik din Viena, unde deja lucrează câţiva medici și asistenți medicali români, vrea să mai angajeze asistente din România.
”Lucrează foarte bine, sunt extrem de calificate”, a declarat pentru News.ro, Thomas Peter Ebm, CEO al Wiener Privatklinik, despre asistentele medicale din România.
De altfel, spitalul a fost inclus pentru al patrulea an consecutiv în clasamentul celor mai bune spitale din lume – World’s Best Hospitals – realizat de publicaţia americană Newsweek în colaborare cu Statista. Ediţia din acest an a clasamentului cuprinde peste 2.400 de spitale din 30 de ţări.
La Wiener Privatklinik lucrează şi câţiva medici români, unii dintre studiind la Universitatea din Viena.
”Personalul nostru este internaţional. Avem şi câţiva medici români, educaţi în Viena, şi avem şi o secţie de asistente din România, sunt români şi în cadrul personalui administrativ. Ne dorim să avem o echipă mixtă internaţională, mai ales să putem depăşi barierele lingvistice”, a precizat reprezentantul Wiener Privatklinik.
”Continuăm angajările şi căutăm asistente din România, lucrează foarte bine, sunt extrem de calificate. Avem acum 20 de asistente vorbitoare de limba română. Vrem să ajutăm pacienţii din întreaga lume, inclusiv din România, să aibă acces la cei mai buni medici şi cel mai bun tratament. Suntem aici să-i ghidăm şi să le oferim cel mai potrivit tatament”, a afirmat adăugat Thomas Peter Ebm, CEO al Wiener Privatklinik.
Cei mai mulţi pacienţi internaţionali la Wiener Privatklinik provin din România, reprezentând 26% din total. În 2023, la WPK au fost trataţi peste 1.000 de pacienţi români. Cele mai solicitate servicii medicale sunt de oncologie (peste 60% din pacienţi); intervenţii chirurgicale complexe, în specialităţile ortopedie-traumatologie; chirurgie cardiovasculară, chirurgie reconstructivă şi a nervilor periferici, chirurgie pediatrică; consultaţii de second opinion şi pachete check-up.