Avertismentul lui Tătaru: "Urmează un alt val până vom fi toți imunizați, măcar 70%"

Avertismentul lui Tătaru: "Urmează un alt val până vom fi toți imunizați, măcar 70%"

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, atrage atenţia că pandemia va mai continua, până se va ajunge la o imunizare de 70%.

”Noi, societatea românească, nu suntem o locomotivă electrică. La nivel de percepţie încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni. A fost un 2020 spre sfârşit în care toată lumea întreba „da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?”, liste de aşteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele „nu treceţi peste rând!”, vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a terminat”, spune Tătaru.
 
Fostul ministru spune că s-a ajuns aici pentru că ”nu am fost destul de insistenţi pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenţi să spunem că pandemia nu s-a terminat”.
 
”Cel puţin patru valuri există, eu repetam acest lucru încă din anul 2020. Cred că, la un moment dat, şi autorităţile au intrat în acelaşi joc al populaţiei, că s-a terminat. Din păcate, nu s-a terminat! S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învăţat câte ceva, să ştim că n-o să fim pregătiţi nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiţi nici de valul trei, nici de valul patru”, mai spune Tătaru.

Medicul atrage atenția că pandemia nu se va termina până nu vom fi destui imunizați și că ”este un moment în care trebuie să luăm o decizie” în acest sens.

”Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi, măcar 70%. Imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală. Majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare. 
 
Vă asigur că dacă noi toți nu conștientizăm ACUM, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci.

Cred că ar trebui să înțelegem că este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină SAU vom trece un val patru cu foarte multe victime și îl vom aștepta pe cel de-al cincilea”, spune în final Tătaru. 

Comenteaza