Bani publici nerambursabili pentru spitalele din Cluj

Bani publici nerambursabili pentru spitalele din Cluj

Spitalele clujene pot depune cerere pentru finanţare nerambursabilă de la bugetul local pentru anul 2019. Primăria Cluj-Napoca nu a specificat şi bugetul alocat, însă banii pot fi acordaţi pentru trei tipuri de proiecte. 

Sprijinul financiar de la bugetul local se poate acorda pentru:

  • finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare publice de interes judeţean sau local şi ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale.
  • cheltuieli de funcţionare şi întreţinere a mijloacelor de intervenţie a echipajelor de prim ajutor calificat care funcţionează în sistemul SMURD, în structura serviciilor publice voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu excepţia cheltuielilor de personal paramedical care deserveşte aceste echipaje. Aceste cheltuieli pot fi cofinanţate din bugetul local, în baza unor protocoale de colaborare încheiate între spitalul în structura căruia se află respectiva unitate de primire a urgenţelor care coordonează activitatea medicală din cadrul SMURD, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Cluj.
  • desfășurarea unor proiecte locale de sănătate publică

Documentația de solicitare a finanțării se poate depune între 19 martie - 17 aprilie 2019, într-un exemplar scris, la Serviciul de Informare pentru Cetățeni, strada Moților nr. 5-7, Cluj-Napoca, precum și online cu semnătură electronică pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Administrație – bServicii online – Depune cereri – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive sau www.edirect.e-guvernare.ro

6,4 milioane de lei în 2018

Anul trecut, spitalele clujene au primit de la municipalite suma de 6,4 milioane de lei, bani nerambursabili de la bugetul local. La acestă sumă s-au adaugat banii pentru Spitalul Municipal (Clujana), care este în subordinea Consiliului Local. De asemenea, alte sume au mers către dotarea SMURD și oferirea unei mese pentru angajații serviciului. SUMELE defalcate AICI! 

 

Comenteaza