Bănicioiu: După intrarea cardului, sistemul a fost accesat şi de 15.000 de ori pe secundă

Bănicioiu: După intrarea cardului, sistemul a fost accesat şi de 15.000 de ori pe secundă
În primele două zile de la intrarea în vigoare a cardului de sănătate, sistemul informatic a fost accesat şi de 15.000 de ori pe secundă, însă acum a intrat în normal şi se înregistrează numărul de accesări obişnuit, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Nicoale Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că doar în primele două zile de la intrarea în vigoare a cardului de sănătate au existat blocaje, pentru că au fost mai multe accesări şi s-a ajuns la 15.000 de accesări pe secundă, ceea ce reprezintă un flux foarte mare.

"Cred că toţi au vrut să-şi activeze cardurile mai repede în primele două zile. Acum, sistemul a intrat în normal, adică e numărul de accesări obişnuit, nu există pericolul blocării. Au fost prevăzute şi acele situaţii prin norme şi li s-a explicat şi medicilor: niciun pacient nu trebuia trimis acasă sau în altă parte, tratamentele trebuiau acordate şi sunt acordate", a spus Bănicioiu.

Demnitarul a admis că şi în cursul zilei de joi a mai fost coadă la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

"E adevărat că mai sunt şi persoane care încă n-au primit cardul din diverse motive. Unii nu erau la dimiciliu, unii nu erau în ţară, de exemplu, sau şi-au schimbat domiciliu. Este în implementare sistemul şi este foarte bine să asigurăm tot sprijinul. Ceea ce face şi Ministerul Sănătăţii şi cred că cei de la casa de asigurări vor gestiona foarte bine implementara cardului. Astăzi am văzut că n-au mai fost absolut deloc probleme în sistem, mă refer la partea de funcţionare a softului, ceea ce înseamnă că lucrurile au început să intre în normal", a mai spus ministrul Nicolae Bănicioiu.

Aproape 930.000 de servicii medicale au fost acordate de luni până miercuri, adică de la intrarea în vigoare a cardului de sănătate, 483.695 dintre acestea fiind oferite fără acest document, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Conform datelor transmise de CNAS, au fost activate cinci milioane de carduri, fiind estimată o medie de activare de patru, cinci carduri pe secundă.

În primele trei zile au fost acordate 924.413 de servicii medicale, dintre care 483.695 fără card.

Astfel, potrivit statisticilor, luni au fost 87.914 de servicii validate cu cardul de sănătate şi 136.556 de servicii acordate fără card, marţi 226.339 de servicii validate cu cardul de sănătate şi 183.489 de servicii acordate fără card, miercuri 226.465 de servicii validate cu cardul de sănătate şi 163.650 de servicii acordate fără card.

 

Comenteaza