Bărbat mort după ce a fost vaccinat cu AstraZeneca în Moldova

Bărbat mort după ce a fost vaccinat cu AstraZeneca în Moldova

Un bărbat din satul Horjești, Republica Moldova, ar fi murit după ce ar fi fost vaccinat cu serul de la AstraZeneca.

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au declarat pentru Știri.md că bărbatul decedat este angajat din sistemul de educație. Acesta era șofer de autobuz școlar și singur a venit cu inițiativa de a fi vaccinat anti-COVID.

Conform Știri.md, într-un comunicat remis presei, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova menționează că bărbatul a fost vaccinat la data de 16 martie cu vaccinul Astra-Zeneca.

"În urma vaccinării lucrătorilor medicali, reieșind din dozele de vaccin rămase și evaluând riscul pierderii dozelor, persoana a fost invitată pentru vaccinare. Timp de 15 minute după vaccinare, nu a fost înregistrată nicio reacție adversă. În următoarele 24 de ore, la fel, persoana nu a prezentat reacții adverse postvaccinale. Comitetul de Evaluare a Evenimentelor Adverse Post-imunizare nu a recepționat nicio informație despre oricare reacții adverse post-imunizare, înregistrate în cazul persoanei menționate", precizează Ministerul Sănătății.

Totodată, sursa citată subliniază că într-o fiolă de vaccin AstraZeneca sunt 10 doze de vaccin, iar celelalte 9 persoane vaccinate din același flacon cu bărbatul nu au prezentat evenimente adverse post-imunizare. De asemenea, sursa citată menționează că, conform documentației medicale de la asistența medicală primară, bărbatul era în evidența medicului de familie cu hipertensiune arterială pentru care avea tratament.

"La data de 17.03.2021, în jurul orei 22:00 a fost solicitată AMU Hâncești de către rudele persoanei. AMU a constatat, pacientul acuza dureri precordiale cu caracter de constricție, apărute în jurul orelor 16:00, care s-au accentuat spre seară, dispnee pronunțată, transpirații reci și paloare a tegumentelor. Din anamneza colectată de la soția pacientului, acesta se afla la evidența dispanserică cu Hipertensiune arterială, pentru care administra tratament regulat. 

După examinarea minuțioasă clinică și paraclinică a pacientului, tensiunea arterială cu valorile -160/100 mmHg, a fost stabilit diagnosticul - „sindrom coronarian acut, fără supra denivelare de segment ST.”, fapt pentru care a fost administrat tratament conform protocolului clinic național.

Pe parcursul transportării către instituția medicală spitalicească, starea generală s-a agravat brusc, cu compromiterea parametrilor indicilor vitali, fapt ce a impus administrarea tratamentului inotrop, care a fost  fără rezultat. În final, s-a instalat stopul cardiorespirator și s-au inițiat măsurile de resuscitare cardiorespiratorie și cerebrală, care au fost fără succes.

Centrul de medicină legală Hâncești a constat în urma autopsiei cauza directă a decesului - insuficiență cardiovasculară. Cauza antecedentă, infarct miocardic acut cu maladia principală, boală ischemică a cordului. Cardioscleroză postinfarctică. 

În urma autopsiei, s-a constat că persoana a decedat de infarct miocardic acut, având cicatricii mai vechi, care denotă faptul că, în trecut persoana a mai suferit un infarct miocardic. 

După o analiză preliminară, s-a constatat că nu există nicio legătură cauzală dintre administrarea vaccinului și decesul înregistrat", se mai precizează în comunicatul Ministerului Sănătății din Republica Moldova.

Comenteaza