Video Bogdan Pivariu, despre cazurile de COVID din comună: „Situația clară a infectărilor este la DSP Cluj”

Bogdan Pivariu, despre cazurile de COVID din comună: „Situația clară a infectărilor este la DSP Cluj”

Primaru Floreștiului, Bogdan Pivariu a transmis că nu sunt probleme în ceea ce privește comunicarea cazurilor de COVID-19 în cea mai mare comună din țară.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

La finalul ședinței ordinare a Consiliului Local Florești din 29 octombrie, Pivariu a explicat modul în care se realizează comunicarea între instituțiile din județul Cluj, în contextul pandemiei generate de noul coronavirus.

„Situația clară a infectărilor de Sars-Cov-2 este la DSP Cluj, iar Prefectura comunică în fiecare zi aceste situații. De asemenea, este un grup de comunicare care a fost constituit la începutul acestei pandemii, care specifică foarte clar modul în care să se facă aceste comunicări pe toate canalele și au fost stabilite foarte clar aceste canale în Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență există, și-a făcut treaba și a luat deja primele măsuri ținând cont de toate reglementările care au fost la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Avem o colaborare foarte bună cu municipiul Cluj-Napoca, dar și cu prefectul”, a precizat primarul comunei Florești.

Totodată, Pivariu a spus că își dorește să existe deschidere maximă în ceea ce privește comunicarea, de aceea el a comunicat personal decizia de la nivelul Primărie Florești, care a fost închisă pentru dezinfectare, din cauza unui angajat testat pozitiv cu Sars-Cov-2.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza