Bolnavii de cancer vor să dea în judecată Ministerul Sănătății: "Alexandru Rafila se consideră mai presus decât legea în România"

Bolnavii de cancer vor să dea în judecată Ministerul Sănătății: "Alexandru Rafila se consideră mai presus decât legea în România"

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a reclamat miercuri, într-o scrisoare deschisă adresată Avocatul Poporului, Renate Weber, faptul că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, "a încălcat Constituţia" prin neimplementarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului.

FABC afirmă că, în condiţiile în care la împlinirea celor 180 de zile rezervate scrierii normelor de implementare a PNCC, 1 iulie, nu se va întâmpla acest lucru, îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă MS pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare şi pentru periclitarea vieţii pacienţilor, acţiune urmată de proteste în stradă şi în Parlamentul UE, scrie Agerpres.

Potrivit FABC, PNCC a fost cerut de asociaţiile de pacienţi încă din anul 2021, iar în noiembrie 2022 a fost promulgat de către preşedintele României.

"Din grupul iniţiatorilor planului a făcut parte şi domnul Alexandru Rafila care-şi reclamă propria decizie. PNCC a stat în transparenţă 5 luni, timp în care domnul Alexandru Rafila putea interveni pentru modificări la plan şi nu a făcut-o, iar acum presat de timpul legal caută portiţe de amânare a implementării. (...) În urma celor semnalate mai sus, considerăm că domnul ministru Alexandru Rafila se consideră mai presus decât legea în România, încălcând astfel în mod flagrant Constituţia României. A prejudiciat starea de spirit şi siguranţă pacienţilor cu cancer din România, şi aşa greu încercaţi de lipsurile din sistemul sanitar pe care îl conduce domnul Alexandru Rafila", susţine FABC.

FABC afirmă că Alexandru Rafila, prin neimplementarea şi amânarea PNCC, "doreşte să menţină /mărească numărul deceselor zilnice" din patologia oncologică, aproximativ 153 de pacienţi/zi cu diferite forme de cancer, mulţi dintre ei "cu şanse reale de supravieţuire".

Potrivit FABC, accesul la investigaţii genetice, moleculare, ar fi dat "o şansă în plus" pacienţilor cu cancer.

"Domnul Alexandru Rafila doreşte înmulţirea cazurilor de cancer în stadiu avansat prin neimplementarea PNCC care are foarte bine conturate programe de screening. Domnul Alexandru nu doreşte accesarea banilor europeni dedicaţi acestei patologii, bani care se regăsesc ca resursa financiară în PNCC. Aceste lucruri evidenţiate pe scurt ar trebui analizate de Instituţia Avocatul Poporului pentru a proteja legea în România şi pentru a da o şansă reală pacienţilor oncologici din România. Lipsa acestui Plan o resimţim în fiecare zi, dar cel mai bine s-a resimţit în pandemie, când mulţi dintre noi ne-au părăsit tocmai că nu erau stipulate şi conturate traseele pacienţilor, ceea ce PNCC are foarte bine conturat", se arată în document.

FABC susţine că PNCC este în concordanţă cu Planul European de Combatere a Cancerului.

Comenteaza