Bursă pentru tinerii ortopezi, oferită de o companie de servicii medicale clujeană

Bursă pentru tinerii ortopezi, oferită de o companie de servicii medicale clujeană
La împlinirea a 10 ani de la înființare, o firmă de servicii medicale din Cluj-Napoca lansează o bursă dedicată susţinerii medicilor rezidenți din cadrul secțiilor de Ortopedie din toată ţara.

Bursa va fi acordată unui singur rezident român și constă în oportunitatea de a deprinde utilizarea echipamentelor și a instrumentarului chirurgical distribuite de firmă, la sediul companiei.

De asemenea, până la finalul anului curent rezidentul va beneficia de un curs gratuit AO Trauma, organizat într-una din țările Uniunii Europene, precum și de un stagiu de pregătire de două săptămâni la o clinică parteneră AO din UE.

„Ne confruntăm tot mai mult fenomenul de „brain drain" sau „migraţia creierelor" și avem nevoie de soluții pentru a păstra sau chiar atrage noi specialiști în medicină. Desigur, motivarea cea mai utilă este cea intrinsecă, însă necesitățile financiare ale epocii în care trăim nu le permit specialiștilor să rămână și să lucreze doar din pasiune. Din acest motiv trebuie să încurajăm alocarea unor fonduri mai consistente către medicină", a afirmat Cristian Bucur, iniţiatorul acestei burse. 

Pentru a avea șansa să o câștige, candidații trebuie să trimită pe adresa office@rondamedical.ro o scrisoare de intenție de 600-700 de cuvinte, în care să îşi argumenteze motivele pentru care cred ei că merită să primească bursa, şi o scrisoare de recomandare din partea coordonatorului de rezidențiat.

Perioada de înscriere este 20 iunie - 20 august, iar perioada de jurizare a dosarelor înscrise este 20 august - 31 august. Câștigătorul va fi anunțat oficial pe 1 septembrie.

Comenteaza