Când am putea scăpa de măşti? Ce spune Nelu Tătaru

Când am putea scăpa de măşti? Ce spune Nelu Tătaru

În prezent, purtarea măştilor este obligatorie în spaţiile închise, în transportul în comun şi la locurile de muncă, pentru a se limita transmiterea noului coronavirus.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că se va lua în calcul eliminarea obligativităţii purtării măştilor atunci când transmiterea comunitară a noului coronavirus va fi "aproape inexistentă" şi când nu vor mai exista focare.

"Deocamdată avem obligatorii măştile în spaţiile închise, în transportul în comun şi la locurile de muncă, cu câteva excepţii. În momentul în care la nivel naţional vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă sau subliminală, când nu vom mai avea focare în unităţi spitaliceşti, în unităţile de îngrijire pentru bătrâni, atunci ne gândim să nu mai fie obligatorii măştile. Până atunci este o minimă măsură de prevenţie. Gândiţi-vă că principala cauză sau principalul fel de transmitere este cel aerogen, încă se menţine. Cât timp suntem apropiaţi în spaţiile închise, ne gândim să rămână aceste măşti", a spus Tătaru, la Mioveni.

Potrivit ministrului, orizontul de timp privind eliminarea obligativităţii măştilor va fi dat de evoluţia numărului de cazuri noi şi al celor din secţiile de terapie intensivă.

"Orizontul de timp ni-l va da evoluţia, numărul de cazuri noi, numărul de cazuri din terapie intensivă, numărul de cazuri care se adresează unităţilor de primiri urgenţe. În măsura în care aceste cazuri vor scădea şi vom vedea că vor rămâne cazuri noi într-o comunitate care poate fi izolată sau în anumite focare, cum sunt spitalele sau cum sunt căminele de bătrâni, atunci putem să ne gândim şi la eliminarea acestor măşti", a mai spus Tătaru.

Comenteaza