Care este pragul de infectări zilnice la care se impun noi măsuri de prevenţie obligatorii?

Care este pragul de infectări zilnice la care se impun noi măsuri de prevenţie obligatorii?
| Foto: Mediafax - Alexandru Dobre

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat că în cazul în care numărul infectărilor zilnice va ajunge la 500 ar putea fi luate măsuri care să oblige populaţia să respecte măsurile minime de prevenţie.

„Transmiterea comunitară este evidentă. Bineînţeles că este şi o rată a transmiterii care depăşeşte 1% în acest moment şi numărul de cazuri noi este mai mare decât numărul de cazuri care se externează. Numărul de pacienţi aflaţi în spitalizare a crescut de la circa 4.900 la 5.800. Procentul de pozitivitate al probelor a crescut de la 1,5% la 3%. Rata de multiplicare, în jur de 1,2%”, a spus, miercuri, Alexandru Rafila la un post radio conform Realitatea.net, într-o declaraţie preluată de Mediafax.

Potrivit raportărilor oficiale, până în acest moment în ţara noastră au fost confirmate 24.806 de cazuri, iar bilanţul persoanelor decedate este situat la 1.555.

Conform profesorului Rafila, a fost iniţiat un studiu naţional cu privire la cazurile de infectare cu noul coronavirus. „A început colectarea de către judeţe, pe măsură ce se acumulează vor fi trimise la INSP. Nu ştiu dacă se dau rezultate intermediare, de obicei se analizează toate serurile şi, la sfârşit, trebuie să avem o opinie. Dacă dăm rezultate parţiale, nu va avea semnificaţie”, a mai spus Alexandru Rafila, la un post de radio, potrivit Realitatea.net.

Comenteaza