Cât de des merg românii la doctor în raport cu ceilalți europeni

Cât de des merg românii la doctor în raport cu ceilalți europeni
| Foto: arhiva

Un raport realizat de Uniunea Europeană arată că, în privința numărului de medici, România se situează în media regiunii, însă nu același lucru se poate spune când vine vorba despre vizitele la consultații.

România se situează pe locul 19, din 27 de state membre ale Uniunii Europene în privința numărului de medici în activitate raportat la 100.000 de locuitori. Un alt raport publicat de biroul statistic al UE oferă situația vizitelor la medici, România situându-se spre coada clasamentului. 

Ultimele date oferă situația din 2021, an marcat încă de pandemia de Covid-19, care a redus capacitatea sistemelor medicale de a oferi servicii medicale pacienților obișnuiți.

Astfel, în România, numărul mediu de consultații pe locuitor a fost de 4,9 în 2021, în creștere față de 2020 (4,6 consultații, în medie), dar sensibil sub nivelul din 2019 (5,3 consultații), când nu exista pandemie.

La acest capitol, România se situa, în 2021, pe locul 17 din 27 de state membre, între Italia (5,3 consultații/locuitor) și Luxemburg (4,8 consultații), scrie 360medical.ro.

Cele mai multe consultații au fost în Slovacia (11 consultații/locuitor), Germania (9.6) și Ungaria (9,5), iar cele mai puține în Suedia (2,3), Grecia (2,7) și Portugalia (3,5).

Datele Eurostat arată o scădere a numărului de consultații medicale în 2020 și 2021 în majoritatea statelor din UE, inclusiv România, din cauza pandemiei.

Datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că numărul de medici – categorie care nu îi include pe stomatologi – din România era în 2021 de 68.760, ceea ce înseamnă circa 360 medici/100.000 de locuitori.

În UE, în 2022 existau 1,82 milioane de medici în activitate, din care cei mai mulți (377.000, echivalent cu 21% din numărul total de medici din UE) activau în Germania.

Comenteaza