Cât timp rămâne activ noul coronavirus pe piele?

Cât timp rămâne activ noul coronavirus pe piele?
| Foto: futurecdn.net

Un studiu realizat de cercetători japonezi arată că noul coronavirus supravieţuieşte de cinci ori mai mult decât virusul gripal pe piele. Acesta rămâne activ pe piele timp de nouă ore.

Cercetătorii japonezi au testat eşantioane de piele prelevate la autopsie de la persoane decedate din cauza Covid, aproximativ la o zi după moarte, transmite Mediafax.

Spălarea frecventă a mâinilor este unul dintre gesturile esenţiale pentru a limita răspândirea coronavirusului şi pentru protejarea de acesta. Gestul este cu atât mai important după ce un studiu realizat de cercetători japonezi arată că noul coronavirus a rămâne activ pe piele timp de nouă ore.
 
În comparaţie, agentul patogen care cauzează gripa supravieţuieşte pe piele timp de aproximativ 1,8 ore, spune studiul publicat luna aceasta în revista Clinical Infectious Diseases, relatează Le Parisien.
 
”Supravieţuirea de nouă ore a SARS-CoV-2 pe pielea umană poate creşte riscul de transmitere prin contact în comparaţie cu IAV (virusul gripal A sau gripa A), accelerând astfel pandemia,” spune studiul.
 
Cercetătorii japonezi au testat eşantioane de piele prelevate la autopsie, aproximativ la o zi după deces. Atât coronavirusul, cât şi virusul gripal sunt inactivate în 15 secunde, prin aplicarea etanolului utilizat în produsele pentru dezinfectarea mâinilor.

”Supravieţuirea mai îndelungată a SARS-CoV-2 pe piele poate creşte riscul de transmitere prin contact, dar igiena mâinilor poate reduce acest risc,” remarcă studiul.
 
Studiul susţine recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru spălarea regulată şi temeinică a mâinilor, pentru a limita transmiterea virusului, arată AFP.

Comenteaza