Caz în România: ZERO anticorpi după două doze de vaccin anti-COVID. Care este explicația

Caz în România: ZERO anticorpi după două doze de vaccin anti-COVID. Care este explicația

Un bărbat a fost vaccinat cu ambele doze de vaccin anti COVID-19, dar nu a dezvoltat anticorpi.

Asta a descoperit un antreprenor român atunci când şi-a făcut testul de anticorpi, la 7 zile după rapel, test făcut din dorinţa de a urmări evoluţia imunităţii oferită de vaccin. 

"Am intrat şi eu pentru că facusem testul la acelaşi laborator şi am văzut că-mi apăruse şi mie testul, l-am deschis cu entuziasm şi am văzut că mie imi iesise valoare 0,4 care însemna că nu am anticorpi. Am fost foarte surprins de acest rezultat, a spus antreprenorul Marius Pahomi, conform Mediafax.

Deşi testul arată că nu a dezvoltat anticorpi, medicii l-au asigurat că este protejat împotriva virusului. "Am fost contactat aseară de cineva de la Ministerul Sănătăţii, care mi-a explicat că nu este foarte concludent acest test, în opinia sa, şi că de aceea nu-l recomandă şi că îmi garantează că am aceeaşi imunitate ca şi o persoană care a primit un rezultat pozitiv, adică care are anticorpi", a mai spus Pahomi.

Medicul infecţionist Adrian Marinescu a transmis că indiferent de eficacitatea vaccinului, din 100 de oameni, 5% nu vor căpăta anticorpi și l-a îndeamnat pe bărbat să repete testul peste o lună.

"Vor fi persoane care nu obţin anticorpi în urma vaccinării. Anticorpii se obţin fie dacă trecem prin boală, fie dacă ne vaccinăm. În cazul de faţă, nu a trecut prin infecţie, iar, în urma vaccinării nu a obţinut anticorpii protectori. După o lună, ar merita să îşi facă această testare, pentru a vedea dacă, într-adevăr nivelul este atât de scăzut", a spus medicul infecţionist Adrian Marinescu.

Comenteaza