Cazul bebeluşului mort la Maternitatea din Iaşi va fi investigat de un expert clujean

Cazul bebeluşului mort la Maternitatea din Iaşi va fi investigat de un expert clujean
Comisia de malpraxis întrunită joi pentru a discuta cazul bebeluşului declarat mort la naştere la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi a stabilit ca un expert clujean să întocmească raportul privind acest caz.

În urma discuţiei de joi, profesorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, Florin Stamatian, fostul prefect al Clujului, a fost desemnat, prin tragere la sorţi, să întocmească un raport legat de acest caz. Potrivit legislaţiei în vigoare, acesta va fi plătit de către părinţii copilului, cei care au depus plângerea.

"Având în vedere complexitatea acestui caz, comisia întrunită astăzi a hotărât să solicite prezenţa unui expert medical pentru întocmirea unui raport. A fost o tragere la sorţi din lista de experţi medicali avizată de Ministerul Sănătăţii şi va fi solicitat profesorul Florin Stamatin de la Cluj", a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi.

Directorul DSP Iaşi, Lucian Indrei, a precizat că legislaţia în vigoare stipulează faptul că un expert medical trebuie să fie plătit de persoanele care au depus plângerea, în cazul acesta părinţii copilului decedat, iar onorariul va fi cuprins între 2.000 şi 4.000 de lei.

Contactat de ZIUA de CLUJ, Florin Stamatian a declarat că nu a fost înştiinţat de numirea sa ca expert medical în cazul de malpraxis de la Maternitatea Iaşi. "Eu nu ştiu nimic, am aflat şi eu azi-dimineaţă de la televizor, m-a sunat cineva să mă întrebe. Nu am primit nicio hârtie, nu mi s-a dat nicio înştiinţare de la Iaşi cum că aş fi numit expert medical", a declarat el.

Tatăl fetiţei moarte a afirmat că, dacă va fi nevoie, familia ar putea face rost de bani pentru a suporta aceste costuri, scrie Mediafax.

"Atât timp cât cineva cere o expertiză, el plăteşte. Asta e părerea mea, iar dacă e nevoie am putea suporta costurile. Am face un sacrificiu, cu toţi prietenii, cu toate persoanele care ne ajută din momentul în care au aflat vestea şi am putea face rost de bani. Acum aş vrea să avem ceva în scris din partea DSP că ni se cer banii aceştia. Aşa cum am putut să facem toate analizele, aşa o să facem un sacrificiu din asta, să vedem până la urmă adevărul adevărat. Eu nu am nimic de ascuns, dacă mortul trebuie să plătească, o să plătim", a declarat Constantin Ciobanu.

Mama bebeluşului, Ioana Ciobanu, a spus, la rândul său, că dacă aparatura ar fi fost de vină, atunci toţi copiii internaţi la maternitatea ieşeană ar fi murit.

"Numai la copilul meu s-au defectat aparatele? Sau copilul nu a avrut drept la viaţă? Mie asta mi se dă de înţeles. Sau poate a fost omorât intenţionat şi acum se aruncă vina pe aparate, este absurd, aparatele au spus timp de nouă luni că copilul este viu. Avem un ecograf făcut pe 27 august unde se spunea că fătul are o greutate de aproximativ trei kilograme şi 300 de grame. Cum de avea la naştere încă un kilogram şi 360 de grame, s-a îngrăşat atât de mult în 10-12 zile? Nu comentez acestea, expertul va spune", a spus ea.

Pe de altă parte, preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi, Vasile Astărăstoae, a declarat că ancheta făcută de instituţie vizează doar răspunderea disciplinară, respectiv dacă medicii au făcut tot ce se putea face pentru a salva copilul.

"Se verifică dacă medicii au făcut tot ce era posibil pentru a acorda o asistenţă medicală de calitate. Noi ne-am sesizat a doua zi de când a apărut în presă informaţie, între timp a depus şi tatăl o reclamaţie şi se culeg informaţii şi se desfăşoară şi audieri. Din punctul nostru de vedere nu ne interesează dacă fătul a fost mort, cum a murit, pe noi ne interesează dacă medicii au fost de gardă, dacă au făcut tot ce era posibil pentru a acorda o asistenţă medicală de calitate. Nu ştim ce aparat a fost utilizat sau dacă acesta putea să ducă la erori", a afirmat acesta.

Legiştii au stabilit în cazul bebeluşului declarat mort la naştere, în 9 septembrie, la Maternitatea "Elena Doamna" din Iaşi, că bebeluşul murise cu peste 24 de ore înainte de naştere, în uterul mamei, deşi medicii susţineau că mama fusese monitorizată permanent, iar copilul avea o evoluţie bună.

Comenteaza