Cazul morților de la Murgeni, încă un mister. Analizele arată că nu au făcut toxiinfecție alimentară

Cazul morților de la Murgeni, încă un mister. Analizele arată că nu au făcut toxiinfecție alimentară

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că rezultatele obținute până în prezent, în legătură cu pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, nu reflectă corelaţia cu o posibilă toxiinfecţie alimentară.

"Există rezultate. Am văzut aceste rezultate, şi de la ANSVSA, şi de la noi. Rezultatele micro-biologice nu reflectă corelaţia acestor rezultate cu o posibilă toxiinfecţie alimentară, cel puţin din ce rezultate avem până în momentul de faţă. Adică, prezenţa unor bacterii care nu au semnificaţie atunci când sunt în număr mic, care se găsesc în mod obişnuit în aer, de exemplu... nu au semnificaţie deosebită", a declarat Alexandru Rafila, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul a spus că se așteaptă și alte rezultate.

"Mai aşteptăm şi alte rezultate şi de la anatomopatologi, să vedem dacă putem să le coroborăm şi să avem o posibilitate consolidată, împreună cu cei de la medicină legală", a precizat Rafila.

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a transmis, luni, o serie de rezultate parţiale ale probelor din alimentele consumate de pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde au fost înregistrate trei decese, acestea neindicând prezenţa unor toxine sau a unor bacterii periculoase care ar fi putut cauza decesul bolnavilor.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, datele au fost furnizate către Ministerul Sănătăţii care va corobora toate rezultatele, urmând să formuleze o concluzie în acest caz.

Săptămâna trecută, trei pacienţi au murit şi alţi 23 de la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni au ajuns la spitale, cu toţii acuzând simptome digestive. Bolnavilor li s-a servit mâncare din peşte trimisă de mănăstire către unitatea sanitară. Mănăstirea a primit amendă pentru că nu avea dreptul de a presta activităţi de preparare a mâncării şi de  a presta activităţi de catering.

Comenteaza