Ce rol are vaccinarea anti-HPV la bărbaţi? / Vârsta până la care se face vaccinul gratuit
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:17
- Sănătate
- Ascultă știrea
La nivel mondial, zeci de mii de bărbaţi suferă de diverse forme de cancer cauzate de tulpini ale HPV.
Medicul Monica Mihaela Cîrstoiu, șefa Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a explicat, marţi seară, la Medika Tv, de ce vaccinarea anti-HPV este importantă şi în cazul bărbaţilor. Acest vaccin asigură protecţie nu doar împotriva unor forme de cancer, ci şi împotriva negilor genitali.
”E foarte important ca băieţii să înţeleagă, şi bărbaţii, că această vaccinare are un dublu rol. Pe de-o parte, le face prevenţia pentru condiloame, adică pentru acele excrescenţe care pot să apară datorită tulpinilor de HPV, şi pe de altă parte, ei beneficiază de protecţie contra cancerului. Mulţi dintre ei se gândesc că ei nu ar putea face această formă particulară de cancer indusă de HPV. Din păcate, le poate apărea cancer frecvent în sfera ORL, în sfera peniană sau în sfera anală. HPV-ul declanşează 5% din toate cancerele apărute la femei sau la bărbaţi”, a declarat dr. Monica Mihalea Cîrstoiu, citată de news.ro.
Vaccinare gratuită anti-HPV, pentru fetele și băieții cu vârste între 11 - 26 de ani
Virusul Papilloma Uman (HPV) este un virus care infectează epiderma și mucoasele. Din cele peste 120 de tipuri de HPV, 15 pot cauza cancer, fiind responsabile pentru 5% din totalul cancerelor diagnosticate la nivel global. În Uniunea Europeană, infecția cu HPV provoacă zeci de mii de cancere anual.
În România, de la 1 octombrie 2025, vaccinarea împotriva HPV este gratuită pentru toți tinerii cu vârste între 11 și 26 de ani. Anterior vaccinul era acordat gratuit pentru cei cu vârste între 11 și 18 ani.
Vaccinarea este recomandată de medici, deoarece, chiar dacă infecţiile cu HPV se vindecă în general de la sine, în anumite cazuri acestea devin persistente şi pot produce leziuni cu evoluţie malignă.
Infecţia persistentă cu HPV este asociată cu apariţia cancerului de col uterin şi alte cinci tipuri de cancer: cancer anal - în peste 90% din cazuri, cancer orofaringian - 1 din 3 cazuri, cancer vaginal - în 4 din 5 cazuri, cancer vulvar - aproximativ jumătate din cazuri, cancer penian - peste 50%.











