Ungaria începe administrarea celei de-a treia doze de la 1 august/ Toate cadrele medicale, obligate să se vaccineze

Ungaria începe administrarea celei de-a treia doze de la 1 august/ Toate cadrele medicale, obligate să se vaccineze

Ungaria este prima ţară din Europa care va începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID de la 1 august. Mai mult, potrivit premierului Viktor Orban, vaccinarea a devenit obligatorie pentru toate cadrele medicale.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Potrivit lui Orban, medicii vor decide ce vaccin ar trebui folosit ca a treia doză. Aceasta va fi administrată la o distanţă de cel puţin patru luni faţă de a doua, în cazul în care medicii nu recomandă altceva.

Din cauza variantei Delta, persoanele care nu s-au vaccinat încă sunt într-un pericol mai mare decât oricând, a atras atenţia Orban. Vârstnicii care nu au acceptat până acum vaccinul vor primi vizite personale pentru a fi convinşi, a mai spus premierul.

De asemenea, în toate şcolile, în primele zile ale noului an de învăţământ, 1-2 septembrie, copii cu vârste între 12 şi 16 ani vor avea ocazia să se vaccineze, a anunţat Orban. El a precizat că 13-14% dintre copiii de 12-15 ani au fost deja imunizaţi, la fel şi circa 45% dintre adolescenţii de 16-18 ani, scrie Agerpres.

Totodată, guvernul Ungariei a decis să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru cadrele medicale ca parte a eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban pentru postul de radio public, relatează Reuters.

"Există deja anumite vaccinuri care sunt obligatorii pentru angajaţii din domeniul medical... am extins această regulă pentru coronavirus", a mai spus Orban pentru Kossuth Radio.

Ungaria, ţară cu 10 milioane de locuitori, a fost printre cele mai rapide din Uniunea Europeană în privinţa vaccinării cetăţenilor, dar ritmul a încetinit în ultimele săptămâni, menţionează Reuters.

Ungaria a fost şi singurul stat din UE care a folosit pe scară largă vaccinuri din Rusia şi China, neautorizate de agenţia europeană de profil.

Celelalte vaccinuri folosite au fost cele ale companiilor occidentale Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza