Ciolacu spune că TOȚI bolnavii cronici vor fi scutiți de taxa pe concediu medical: "Am luat o decizie rapidă"

Ciolacu spune că TOȚI bolnavii cronici vor fi scutiți de taxa pe concediu medical: "Am luat o decizie rapidă"

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că şi bolnavii cronici vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale, precizând că Guvernul a luat o decizie rapidă, pentru că se tot întârzia a se interveni în Parlament pe acest act normativ.

Toate categoriile de bolnavi cronici urmează să beneficieze de scutirea la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de concediu medical, a afirmat, luni, premierul Marcel Ciolacu.

"În primul rând, CASS plătim cu toţii, şi eu, şi dumneavoastră şi domnii medici şi toată lumea, oriunde în lumea asta, nu poţi să ţii sistemul de sănătate fără contribuţia de sănătate. Nu e o taxă introdusă nici de Ciolacu, de când e un stat modern în lume are introdusă o taxă în ceea ce priveşte sănătatea. Am luat o decizie în Guvern şi am exceptat această taxă, cu alte cuvinte, cel aflat în concediu medical pentru maternitate, pentru faptul că are copilul bolnav, pentru boli cronice, pentru cancer va avea un venit suplimentar cu această taxă de 10%", a declarat premierul Ciolacu, potrivit Agerpres, într-o conferinţă de presă la Fundeni, întrebat dacă Guvernul va lua decizia de a scuti toate categoriile de bolnavi cronici, pe lângă cei oncologici, de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de concediu medical.

Atenţionat că nu toţi bolnavii cronici sunt prinşi în cuprinsul OUG adoptată de Executiv, el a explicat: "Ba da. Urmează, cu domnul (ministru Alexandru Rafila). Deci, absolut toate, am luat o decizie rapidă, pentru că deja se tot întârzia a se interveni în Parlament pe acest act normativ, am luat o decizie, nu sunt probleme în ceea ce priveşte bolnavii cronici".

Ciolacu a arătat că s-a pornit de la concedii medicale de 870 de milioane.

"A venit pandemia, s-a suplimentat cu vreo 570 de milioane concediile medicale decontate de Casă. Ne-am trezit într-un sistem în care avem 6 miliarde concedii medicale. Dacă ne uităm pe statistici, suntem cel mai bolnav popor din lume la asemenea dimensiuni. Dacă doriţi ca eu să dau venituri mai mari celui care, cu voia sau fără voia lui a răcit şi stă 5 zile acasă, nu o să o fac. Să încurajez ca cel care e răcit şi stă acasă să primească cu 10% mai mult decât cel care este la serviciu, nu am să o fac", a subliniat premierul.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) transmite public premierului Marcel Ciolacu faptul că persoanele care beneficiază de concedii medicale se bucură de un drept fundamental, concediul medical nefiind o sursă de venit. Organizaţia care apără drepturile pacienţilor anunţă că va ataca „pe toate căile posibile” orice decizie care instituie impozit asupra sumelor încasate de bolnavii cronici în perioadele de concediu medical.

După ce Guvernul a aprobat, joi, 4 aprilie, scutirea de la plata contribuţiilor sociale doar pentru concediile medicale în cazul gravidelor, mamelor cu copii bolnavi, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi pentru cazurile de urgenţă, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a transmis public premierului Marcel Ciolacu faptul că persoanele care beneficiază de concedii medicale se bucură de un drept fundamental, concediul medical nefiind o sursă de venit. Asociaţia care îi reprezintă pe bolnavii cu afecţiuni cronice a anunţat că va ataca "pe toate căile posibile" orice decizie care instituie impozit asupra sumelor încasate de bolnavii cronici în perioadele de concediu medical.

Comenteaza