Cîțu, mai optimist decât INSP în privința pandemiei: "Realitatea a fost întotdeauna mai bună decât scenariile"

Cîțu, mai optimist decât INSP în privința pandemiei: "Realitatea a fost întotdeauna mai bună decât scenariile"

Premierul Florin Cîțu a spus joi, referitor la estimările Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) privind evoluția pandemiei cu COVID în România, că "realitatea a fost întotdeauna mai bună decât scenariile".

"Ar fi bine să ne uităm la ce înseamnă realitatea versus scenarii, pentru că aceste scenarii se fac de câteva luni de zile și realitatea a fost mereu mai bună decât scenariile care arătau creșterile. Măsurile pe care le avem arată foarte clar că au dat rezultate, România este astăzi pe locul 3 în Europa la număr de persoane vaccinate cu două doze și pe locul 7 în lume. Este clar că am luat măsurile care trebuie, o spun datele. Vom merge pe ce am făcut până acum și veți vedea că mai pesimiste estimări nu se vor materializa", a spus premierul Florin Cîțu joi, întrebat despre scenariul cel mai pesimist al INSP, conform căruia spre sfârșitul lunii martie vom ajunge la 8.900 de cazuri de COVID-19 pe zi.

Premierul a sus că măsurile de până acum funcționează, dar a subliniat că restricțiile trebuie respectate în continuare. "Am văzut că oamenii au început să se relaxeze puțin, dar nu este momentul. Ceea ce am făcut până acum putem pierde foarte ușor dacă nu păstrăm în continuare restricțiile", a adăugat el. 

Comenteaza