Clujenii fac coadă la donare de sânge. Peste 500 de donatori în 4 zile

Clujenii fac coadă la donare de sânge. Peste 500 de donatori în 4 zile

Aproape 150 de persoane s-au prezentat joi, 22 noiembrie 2018, în mai puțin de 4 ore, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, în cadrul campaniei „Donăm împreună, noi dăm startul!” organizate Universitatea Babeș-Bolyai.

Numărul foarte mare de donatori înregistrați în dimineața celei de-a patra zile de campanie a dus la depășirea capacității Centrului Regional de Transfuzie înainte de ora 11.30. Și în primele trei zile ale campaniei, clujenii au răspuns în număr mare apelului lansat de UBB, aproape 400 de donatori prezentându-se, în perioada 19-21 noiembrie, atât la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, cât şi la Centrul mobil de donare amenajat în spaţiile Auchan.

„Ne bucurăm că apelul nostru a avut un ecou atât de mare și sperăm că acesta nu se va diminua în timp, ci va duce la apariția unui comportament constant în sensul donării de sânge, acesta fiind și obiectivul final al inițiativei UBB. Campania noastră va continua și vom încerca să atragem un număr din ce în ce mai mare de donatori” , afirmă purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieș.

Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania inițiată de Universitatea Babeș-Bolyai a cuprins, pe lângă donarea propriu zisă, care are loc în perioada 19-23 noiembrie 2018, o campanie în cadrul căreia studenţii voluntari ai Universităţii Babeş-Bolyai au informat peste 5.000 de clujeni cu privire la fenomenul donării, la beneficiile acestei acţiuni şi la nevoia acută de sânge cu care se confruntă spitalele româneşti.  Cea de-a șasea ediție a campaniei „Donăm împreună, noi dăm startul!” se va desfășura până vineri, 23 noiembrie 2018, în intervalul orar 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18).

 

Comenteaza