„Cocktail-ul” de anticorpi primit de Trump ar putea fi folosit şi la noi, dar România se împiedică în birocraţie

„Cocktail-ul” de anticorpi primit de Trump ar putea fi folosit şi la noi, dar România se împiedică în birocraţie
| Foto: wp.com

Președintele Donald Trump a primit un „cocktail” de anticorpi monoclonali cu dublu rol - de reducere a intensității simptomelor și de micșorare a încărcăturii virale a pacientului.

Medicamentul primit de preşedintele Trump nu este încă disponibil publicului larg, însă utilizarea lui ar putea fi esențială în tratarea cazurilor grave de Covid-19. Folosirea lui ar putea să înceapă și în România, însă ea este împiedicată de birocrație - medicii români nu au aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru a începe studiile clinice, arată o analiză Digi24.

Este o combinație de doi anticorpi monoclonali care țintesc, practic, proteina de suprafață a virusului, acea proteină prin care virusul se atașează de celula țintă și prin intermediul căreia intră în interiorul celulei. Acești doi anticorpi monoclonali sunt selectați din serurile pacientului, din sângele pacienților care au avut această infecție și, ulterior, replicați, recombinați pe șoareci care au același tip de răspuns imun ca omul.

Practic, acești anticorpi monoclonali au un rol atât pentru prevenție cât și pentru terapie. Beneficiile din studiile de fază 1 și 2 sunt legate de scăderea încărcăturii virale a pacientului, deci, practic, reduce cantitatea de virus din organism, lucru care este direct dependent de pronostic. S-a observat că un pacient care are o încărcătură virală mare are un risc mai mare de a dezvolta o formă severă, ori aici e un beneficiu important. Al doilea lucru ar fi legat de reducerea intensității simptomatologiei.

Acești anticorpi din studiile făcute pe cei 275 de pacienți au un profil de siguranță foarte bun și, probabil că vor reprezenta, în momentul de față, o soluție de viitor pentru tratamentul acestei infecții. Compania farmaceutică este Regeneron, este recunoscută această companie pentru inovație și cercetare în terapia cu anticorpi monoclonali, ei au dezvoltat anticorpi monoclonali inclusiv pentru ebola”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță, medic infecționist la Spitalul Militar Central.

Tratamentul cu anticorpi care i-a fost administrat lui Donald Trump există și în România, la Institutul Matei Balș din București, însă medicii români nu îl pot folosi încă pentru că nu au aprobarea Agenției Naționale a Medicamentului, relatează Mediafax, care îl citează pe dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la institutul menționat. În lipsa aprobărilor de la Agenția Națională a Medicamentului, studiile clinice pe pacienţi nu pot începe.

„Cu siguranţă că tratamentul de studiu există, trebuie să fie doar aprobările. În mod clar, chiar poate fi folosit şi exemplul vine din America. Exemplul nu se referă doar la preşedintele Trump, ei au studii în desfăşurare. (...) Mai ales într-o situaţie grea de pandemie ar trebui să se mişte lucrurile nu repede, ci foarte repede”, a spus Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş din Capitală.

Comenteaza