Cu sau fără certificat COVID la biserică? Ce spune Rafila

Cu sau fără certificat COVID la biserică? Ce spune Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis ce s-a decis în legătură cu introducerea certificatului verde pentru accesul în biserici, la slujbe, pentru pentru participarea la procesiunile religioase.

Ministrul Sănătăţii, medicul Alexandru Rafila, a transmis că nu s-a discutat în ședința de duminică a Guvernului despre o eventuală introducere a certificatului verde la slujbele sau procesiunile religioase și a reamintit că, de altfel, a mai declarat și anterior "că nu se pune această problemă a utilizării certificatului verde la slujbele religioase".

„Nu s-a discutat acest lucru la reuniunea de duminică. Am declarat în mod public că nu se pune această problemă a utilizării certificatului verde la slujbele religioase. Asta nu înseamnă că nu ne dorim sprijin din partea bisericilor în respectarea măsurilor care ţin de distanţare, de folosirea corectă a măştii şi de evitarea aglomeraţiei acolo unde se poate prin modul în care sunt organizate slujbele. Este cu totul altceva şi nu cred că este cazul să facem speculaţii despre conţinutul acestor întâlniri, care în niciun caz nu sunt conflictuale, ci sunt de dezbatere şi de colaborare”, a spus prof. dr. Rafila, duminică, la Palatul Victoria.

Declaraţia vine după ce, săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă și principalii responsabili ai gestionării pandemiei au avut o întâlnire cu reprezentanții cultelor.

Comenteaza