Video Cum arată o noapte de gardă SMURD la un festival din Cluj. Cu ce probleme au ajuns festivalierii la cortul medicilor

Cum arată o noapte de gardă SMURD la un festival din Cluj. Cu ce probleme au ajuns festivalierii la cortul medicilor

Dr. Paul Oargă, medic rezident pe ATI și paramedic pe SMURD Cluj, a filmat o noapte de gardă la Electric Castle. 

"Ca în fiecare an suntem prezenți la orice festival important ce are loc la Cluj. Împreună cu colegii de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj am asigurat intervenția medicală la Electric Castle. Cel mai des suntem bombardați cu probleme minore. Dar nu de asta suntem acolo. Suntem prezenți și pregătiți pentru orice intervenție de urgență: come, infarct, traume severe etc.

Din fericire, festivalul se poate lăuda că nu are niciun participant care să fi decedat în niciuna din cele 8 ediții, ceea ce îl face un festival sigur. Pot să zic cu mâna pe inimă că mă simt mai în siguranță ca și participant (pentru că am fost și la distracție, nu doar de gardă) știind că am colegii de la SMURD acolo gata să intervină de urgență dacă pățesc ceva. Apoi, după este o vorbă din Ardeal ”om vedea noi”.

Am făcut un clip scurt în care vă prezint câteva cazuri cu care ne-am confruntat în gărzile de acolo. Ele sunt unele dintre cele mai frecvente prezentări. Dar încă o dată, situația se poate transforma oricând într-o urgență majoră'', a declarat Paul Oargă. 

Comenteaza