Cum va fi administrată a treia doză de vaccin în România? Categoria de persoane EXCLUSĂ

Cum va fi administrată a treia doză de vaccin în România? Categoria de persoane EXCLUSĂ

Președintele CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță, a explicat ar urma să fie administrată cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID în România.

Valeriu Gheorghiță a precizat în conferința de presă de la Palatul Victoria cum va fi administrată cea de-a treia doză de vaccin în România, în toamnă, dacă aceasta va fi autorizată.

"În ordinea în care am început campania de vaccinare - personal medical, persoane vulnerabile, adică peste 65 de ani, persoane cu afecțiuni cronice și, progresiv - criteriul fiind acela de a avea cel puțin 6 luni de la schema completă de vaccinare și, practic, progresiv, vor fi introduse și celelalte categorii populaționale eligibile, dar vom începe simultan cu personalul medical, personalul social din centrele de îngrijire și persoan vulnerabile și cu rezidenții în căminele de bătrâni", a explicat medicul.

Medicul a fost întrebat dacă vor fi excluși de la administrarea unui nou rapel cei care au făcut ambele doze și au trecut și prin boală.

"Da, practic nu considerăm că un al patrulea stimul important al răspunsului imun ar mai aduce beneficii semnificative. Tocmai de aceea, pe acest model, cei ce au o schemă completă de vaccinare și istoric de trecere prin boală - fie înainte de prima doză, fie între cele două doze sau după ce au fost vaccinate, nu mai au nevoie de cea de-a treia doză", a mai precizat Gheorghiță.

Comenteaza