Deputat PSD, în stare gravă infectat cu SARS-CoV-2

Deputat PSD, în stare gravă infectat cu SARS-CoV-2

Deputatul PSD Sebastian Radu a fost confirmat recent cu COVID-19 şi a dezvoltat o formă gravă de boală.

„Săptămâna trecută a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Pentru că se simţea foarte rău, a fost transferat la Bucureşti, unde este intubat”, au precizat surse politice, potrivit Mediafax.

Pieţele trebuie să rămână deschise! Am votat astăzi pentru producătorii românii, „#făuritoriidehrană” cum le spune domnul ministru Daea. Am votat pentru că sănătatea nu se protejează cu pieţe închise, cu marfă vândută în frig, cu dispreţ pentru români. Sănătatea se protejează cu măsuri clare, concrete şi logic aplicate. Cu cetăţeni care au acces la produse proaspete aproape de casă. Cu respect faţă de fiecare. Cu asumarea responsabilităţii, nu cu abţineri de la vot”, a scris săptămâna trecută pe Facebook deputatul Sebastian Radu.

Sebastian Radu a fost viceprimar al municipiului Buzău, este la primul mandat de deputat şi este membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor. El nu se mai află pe lista PSD Buzău pentru un loc în Parlamentul României.

Comenteaza