Doar un milion de pastile cu iod au fost distribuite. Rafila: Cetăţenii decid pentru ei. Noi am făcut o campanie de informare

Doar un milion de pastile cu iod au fost distribuite. Rafila: Cetăţenii decid pentru ei. Noi am făcut o campanie de informare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că România are un stoc de iodură de potasiu care asigură două administrări pentru fiecare persoană eligibilă - adulţi şi copii.

"Avem un stoc care asigură pentru fiecare cetăţean eligibil din România două administrări (tablete de iodură de potasiu). Este vorba despre două administrări, pentru că se dau două comprimate de iodură de potasiu pentru persoană adultă sau pentru copil mare. Cei care beneficiază sunt în jur de 7-8 milioane", a spus ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă la Galaţi.

România a produs 30 de milioane de pastile cu iod pentru a fi distribuite populației preventiv, în condițiile în care s-a vorbit de posibile incidente nucleare în Ucraina. Ministrul Sănătății a afirmat că până în prezent au fost eliberate "circa un milion" de comprimate.

"Au fost eliberate circa un milion de doze de comprimate de iodură de potasiu. Cetăţenii decid pentru ei. Noi am făcut o campanie de informare. (...) Au termen de valabilitate de cel puţin trei ani, dacă nu mă înşel", a susţinut ministrul.

Comenteaza