ECDC: Sezonul gripal ar putea fi sever şi împreună cu pandemia de COVID ar putea avea''consecinţe serioase''

ECDC: Sezonul gripal ar putea fi sever şi împreună cu pandemia de COVID ar putea avea''consecinţe serioase''

Sezonul gripal care vine ar putea fi unul sever, iar adăugat pandemiei de COVID ar putea determina ''consecinţe serioase'' prin presiunea suplimentară asupra sistemului sanitar, atenţionează Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDS).

În Croaţia, de exemplu, circulaţia virusului gripal a depăşit deja pragul sezonier ''neobişnuit de devreme''.

Tulpina predominantă anul acesta, A(H3N2), afectează mai mult vârstnicii şi este asociată unei eficacităţi mai reduse a vaccinului antigripal, relatează Politico.eu, conform Agerpres.

Detectările timpurii ale acestui subtip ''sunt un indiciu că sezonul gripal care vine ar putea fi sever'', afirmă şeful programului ECDC pentru studierea virusului gripal, Pasi Penttinen.

''O creştere puternică a infecţiilor gripale în timp ce continuă pandemia COVID-19 ar putea avea consecinţe serioase pentru vârstnici şi ar putea pune o presiune suplimentară pe sistemele sanitare aflate deja sub tensiune'', adaugă responsabilul ECDC.

Această instituţie europeană mai notează că restricţiile instituite pentru a preveni răspândirea COVID-19 în perioada sezonului gripal precedent aproape că au eliminat atunci transmiterea gripei în Uniunea Europeană, sugerând că măsuri precum distanţarea şi purtarea măştii sunt de asemenea eficiente împotriva gripei.

Vaccinarea, atât antigripală cât şi anti-COVID-19, oferă protecţie în faţa formelor severe de boală, subliniază ECDC.

Comenteaza