Este prea târziu să mă vaccinez antigripal? Cât durează ca vaccinul să își facă efectul complet
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Ian 2026, 16:40
- Sănătate
- Ascultă știrea
România este în plin sezon de gripă, iar specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică le recomandă persoanelor eligibile pentru vaccinare, în special celor cu risc crescut de boală severă, să se vaccineze fără întârziere.
Vaccinarea antigripală se face anual, de obicei toamna, pentru a preveni gripa, reducând riscul de boală, severitatea simptomelor și complicații grave în caz de infectare, prin stimularea producerii de anticorpi specifici, fără a provoca boala. Protecția se instalează în 10-14 zile și durează aproximativ 6-8 luni, acoperind sezonul gripal de vârf (decembrie-februarie).
Cel mai des utilizat e vaccinul trivalent, care protejează împotriva a 2 tulpini A și 1 tulpină B. Compoziția e actualizată anual de OMS.
Deși, de cele mai multe ori, este considerată o afecțiune banală, gripa este o boală infecțioasă foarte contagioasă, cu morbiditate și mortalitate semnificative.
Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă metodă prin care vă puteți reduce riscul de a dezvolta forme severe de boală.
Beneficiile vaccinării antigripale:
- prevenirea îmbolnăvirii;
- diminuarea severității și scurtarea duratei bolii: forme ușoare de scurtă durată (1-2 zile);
- reducerea semnificativă a spitalizărilor și a deceselor cauzate de gripă și pneumonii;
- reducerea numărului consultațiilor și a vizitelor la domiciliu;
- reducerea numărului solicitărilor la serviciile de ambulanță;
- reducerea numarului de concedii medicale acordate pentru gripă și infecții respiratorii acute;
- reducerea folosirii antibioticelor.
Este prea târziu să mă vaccinez? Ce fac dacă mă îmbolnăvesc?
Nu, nu e prea târziu și cu cât mai repede, cu atât mai bine! Chiar și după ce epidemia a atins vârful, va mai dura câteva luni până când cazurile vor ajunge din nou la niveluri scăzute.
Dacă v-ați îmbolnăvit stați acasă, odihniți-vă și luați măsuri de precauție pentru a evita răspândirea virusului la alte persoane. În marea majoritate a cazurilor, oamenii se însănătoșesc singuri. Cu toate acestea, dacă aveți simptome severe, contactați medicul de familie, iar dacă asta nu este posibil, mergeți la urgențe.
De asemenea, încercați să aveți o alimentație echilibrată care să includă proteine (dacă anumite afecțiuni medicale nu le contraindică), având în vedere faptul că anticorpii cu care ne apărăm față de gripă se formează din proteine. De asemenea, o hidratare corectă (2 litri de apă/zi) contribuie la menținerea bunei funcționalități a mucoasei respiratorii.
Riscul de a dezvolta o boală severă este ridicat pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli metabolice, pulmonare, cardiovasculare, neuromusculare și alte boli cronice preexistente, pentru femeile însărcinate, persoanele imunocompromise și cele care trăiesc în centrele de îngrijire pe termen lung.
Vaccinul gripal este compensat pentru anumite categorii populaționale
Compensat 100%:
* Copii cu vârsta ≥ 6 luni și < 19 ani
* Persoane cu vârsta peste 65 de ani
* Persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani cu boli cronice
* Personal medico-sanitar și auxiliar
* Gravide
Compensat 50%:
* Persoane cu vârsta ≥ 45 de ani și < 65 de ani, fără boli cronice
Întrebați medicul sau farmacistul despre vaccinul gripal adecvat pentru dumneavoastră!
Măsuri recomandate pentru prevenirea gripei, cât și beneficii ale vaccinării, pot fi regăsite la următoarele link-uri:











