Evoluţia COVID în România. Pe ce loc am ajuns în Europa la numărul total de cazuri confirmate

Evoluţia COVID în România. Pe ce loc am ajuns în Europa la numărul total de cazuri confirmate

Până luni, 12 iulie 2021, în România au fost confirmate 1.081.275 cazuri de COVID-19. Totodată, 1.045.390 de pacienţi s-au vindecat, iar 34.219 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 5-12 iulie 2021, în România s-au înregistrat 296 de cazuri noi de infecţie cu coronavirus, în uşoară scădere faţă de săptămâna anterioară (312). Cele mai multe cazuri în 24 de ore de la debutul pandemiei în România s-au înregistrat la 18 noiembrie 2020, respectiv 10.269. Recordul negativ de decese în 24 de ore a fost înregistrat la 20 aprilie 2021, când au fost raportate 237 persoane decedate. România se menţine, la 12 iulie 2021, pe poziţia a 14-a în Europa în ceea ce priveşte numărul total de cazuri confirmate. La nivel mondial, numărul infectărilor şi al deceselor cu noul coronavirus a fost în creştere faţă de cel din săptămâna anterioară.

Evoluţia COVID-19 în România până la 12 iulie 2021

Până la data 12 iulie 2021, în România au fost confirmate 1.081.275 cazuri de COVID-19, cu 39 infectări mai mult decât în ziua precedentă. Au fost declaraţi vindecaţi 1.045.390 pacienţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 12 iulie 2021, ora 13.00.

Până la data menţionată, 34.219 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au murit, în intervalul 11 iulie (ora 10.00) - 12 iulie (ora 10.00) fiind raportate de către INSP 2 decese (2 bărbaţi), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din Bacău şi Satu Mare.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 era de 290. Dintre acestea, 55 sunt internate la ATI.

La nivel naţional, până la 12 iulie, au fost prelucrate 8.477.763 de teste RT-PCR şi 1.589.829 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.032 de teste RT-PCR (1.801 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.231 la cerere) şi 7.259 de teste rapide antigenice.

Evoluţia COVID-19 în România în intervalul 5-12 iulie 2021: 296 de cazuri noi; între 1 şi 4 decese noi pe zi

În intervalul 5-12 iulie 2021, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut până la 1.081.275 cazuri în 12 iulie 2021, de la 1.080.979 cazuri în 5 iulie 2021.

Evoluţia cazurilor în intervalul 5-12 iulie 2021, pe zile, a fost următoarea: 5 iulie: 28 cazuri; 6 iulie: 51 cazuri; 7 iulie: 60 cazuri; 8 iulie: 30 cazuri; 9 iulie: 54 cazuri; 10 iulie: 36 cazuri; 11 iulie: 26 cazuri; 12 iulie: 39 cazuri.

Numărul deceselor la 24 de ore, în intervalul 5-12 iunie 2021, a oscilat între 1 şi 4. Numărul de decese raportate de INSP zilnic a fost mai mare în intervalul menţionat, dar restul de decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate, conform raportărilor zilnice ale GCS.

Evoluţia COVID-19 în România, în ultimele 3 luni: intervalul 5-12 iulie, în uşoară scădere faţă de intervalul 28 iunie - 5 iulie 2021

În intervalul 5-12 iulie 2021 s-au înregistrat 296 de cazuri, în uşoară scădere faţă de săptămâna anterioară (312 cazuri).

Evoluţia numărului de cazuri noi, pe săptămâni, în ultimele aproximativ trei luni ale pandemiei: săptămâna 1-8 mart. - 26.473; săptămâna 8-15 mart. - 32.118; săptămâna 15-22 mart. - 38.177; săptămâna 22-29 mart. - 39.585; săptămâna 29 mart.-5 apr. - 37.543; săptămâna 5-12 apr. - 30.504; săptămâna 12-19 apr. - 22.582; săptămâna 19-26 apr. - 16.448; săptămâna 26 apr.-3 mai - 10.817; săptămâna 3-10 mai - 8.394; săptămâna 10-17 mai - 5.560; săptămâna 17-24 mai - 382; săptămâna 24-31 mai: 1.964; săptămâna 31 mai - 7 iunie: 1.215; săptămâna 7-14 iunie: 824; săptămâna 14-21 iunie: 506; săptămâna 21-28 iunie: 385; săptămâna 28 iun. - 5 iul.: 312 cazuri; săptămâna 5-12 iul.: 296 cazuri.

Evoluţia numărului de decese noi, pe săptămâni, în ultimele circa trei luni ale pandemiei în ţara noastră: săptămâna 1-8 mart. - 560; săptămâna 8-15 mart. - 602; săptămâna 15-22 mart. - 703; săptămâna 22-29 mart. - 966; săptămâna 29 mart.-5 apr. - 956; săptămâna 5-12 apr. - 1.058; săptămâna 12-19 apr. - 1.133; săptămâna 19-26 apr. - 1.130; săptămâna 26 apr.-3 mai - 869; săptămâna 3-10 mai - 654; săptămâna 10-17 mai - 537; săptămâna 17-24 mai - 406; săptămâna 24-31 mai - 335; săptămâna 31 mai - 7 iunie - 197; săptămâna 7-14 iunie: 119; săptămâna 14-21 iunie: 61; săptămâna 21-28 iunie: 45; săptămâna 28 iun. - 5 iul.: 24 decese; săptămâna 5-12 iul.: 15 decese.

Comenteaza