Există riscul să purtăm masca până la finalul anului? Ce spune premierul Cîţu

Există riscul să purtăm masca până la finalul anului? Ce spune premierul Cîţu

Premierul Florin Cîțu a precizat că, își dorește ca măsurile programate de autorități să rămână aceleași, întrebat dacă există riscul să purtăm masca până la finalul anului.

Întrebat, vineri, în Suceava, dacă există riscul ca până la finalul anului să mai purtăm masca sau să avem restricţii în continuare, Cîţu a răspuns: „ne-am gândit foarte atent la măsurile pe care le-am luat, pentru că noi ştim foarte bine că e foarte uşor să elimini nişte lucruri şi foarte greu să le implici din nou”.

Autorităţile vor ca măsurile luate să rămână aşa. „Masca în spaţiul public vrem să nu mai trebuiască să o purtăm până la finalul anului, dar asta depinde foarte multe de rata de vaccinare”, spune premierul, potrivit Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că prima etapă a relaxării măsurilor anti-COVID va avea loc pe 15 mai. În prima fază se va renunţa la masca de protecţie la exterior şi la restricţiile nocturne. Vineri se întrunesc CNSU şi Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, urmând să decidă relaxarea măsurilor şi calendarul concret pentru fiecare etapă.

Comenteaza