Explozie de cazuri de diabet la copii. COVID-ul ar putea fi printre posibilele cauze

Explozie de cazuri de diabet la copii. COVID-ul ar putea fi printre posibilele cauze

În ultimii doi ani, creşterea numărului de cazuri de diabet zaharat de tip 1 la copii a crescut alarmant, spun medicii, iar una dintre cauze ar putea fi COVID-19.

După anii de pandemie a apărut o creştere spectaculoasă de 31% a incidenţei cazurilor de diabet zaharat de tip 1 la copii, în 2021 faţă de anul 2019, a declarat Prof Dr. Adrian Vlad de la UMF Victor Babeş Timişoara, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, pentru News.ro. Medicul vorbeşte despre o serie întreagă de factori care pot duce la apariţia bolii, însă ia în calcul, aşa cum se discută de altfel şi în acest moment în lumea medicală internaţională, ca boala să fie declanşată tocmai de virusul SARS-CoV-2.

”Este posibil ca boala COVID să fi activat sistemul imunitar, multe dintre problemele pe care le cauzează virusul SARS-CoV-2 sunt o consecinţă a hiperactivării mecanismelor imune şi a interacţiunii dintre sistemul imun şi diverse celule ale organismului. Este probabil acest lucru pentru că creşterea aceasta de incidenţă neaşteptată s-a constatat în lume, nu numai la noi, avem şi noi articol publicat despre ce s-a întâmplat în pandemie, o să mai publicăm (...)”, a declarat medicul Adrian Vlad.

Diabetul zaharat de tip 1 este o boală care este diagnosticată atunci când apar simptomele sale, iar simptomele apar în momentul în care s-a produs deja în proporţie mare distrugerea celulelor pancreatrice.

„Practic, noi atunci când diagnosticăm diabetul zaharat, copilul a pierdut deja 90% din celulele producătoare de insulină pe care le-a avut. Simptomele care pot să apară şi care trebuie să atragă atenţia părintelui sunt faptul că copilul urinează mai mult, că are o senzaţie de sete exagerată, pentru copiii mai mici poate devin incontinenţi, scapă urină pe ei, ceea ce înainte nu se întâmpla.

Scad în greutate, sunt nişte simptome dar de obicei când apar simptomele ele se derulează foarte rapid şi până să se dezmeticească părinţii, apare deja o complicaţie acută a diabetului, cetoacidoza, copilul începe să verse, poate să aibă dureri abdominale, respiră mai greu şi mai des, de multe ori ajung la spital în această fază, o complicaţie acută care se tratează dar cam aşa se diagnostichează diabetul la copii”, a explicat medicul.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza