Guvernul avizează nefavorabil eliberarea gratuită a medicamentelor sub 10 lei pentru persoane sărace

Guvernul avizează nefavorabil eliberarea gratuită a medicamentelor sub 10 lei pentru persoane sărace
Propunerea legislativă privind eliberarea gratuită a medicamentelor care costă sub 10 lei pentru persoanele cu venituri sub salariul minim pe economie a fost avizată nefavorabil de către Guvern, conform unui comunicat transmis de Executiv.

Propunerea legislativă a fost înaintată de senatorul PDL Alin Tişe.

Proiectul prevede ca persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care realizează venituri sub salariul minim pe economie, să beneficieze, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicii de familie şi de către medicii specialişti, de o compensare în procent de 100% pentru medicamentele al căror preţ de referinţă nu depăşeşte 10 lei/ambalaj.

Din categoria beneficiarilor se propune să facă parte şi copiii în vârstă de până la 18 ani, tinerii cu vârste între 18-26 ani dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, precum şi ucenicii, studenţii care nu realizează venituri din muncă mai mari decât salariul minim pe economie şi persoanele aflate în şomaj.

Iniţiatorul apreciază că aproximativ 10 milioane de români ar beneficia de această facilitate.

Propunerea este motivată, în nota de fundamentare, prin puterea de cumpărare tot mai scăzută pentru persoanele cu venituri mici, ceea ce le restricţionează sau îngreunează accesul la tratamente care să le vindece sau amelioreze starea de sănătate, existând posibilitatea ca mai mulţi producători să coboare preţul la medicamente sub 10 lei pentru a beneficia de această prevedere legală de compensare de către stat şi să îşi optimizeze cifra de afaceri.

Ca surse pentru compensare sunt indicate fonduri bugetare, tichetul moderator de sănătate, taxa de claw-back aplicată producătorilor de medicamente şi economiile realizate prin conceperea de cître Ministerul Sănătăţii a unei liste negative de servicii medicale.

 

Comenteaza