În ce stare se află răniţii din avionul prăbuşit în Apuseni VIDEO

În ce stare se află răniţii din avionul prăbuşit în Apuseni VIDEO
Cei patru răniţi în urma accidentului aviatic internaţi la Cluj se află încă la Terapie Intensivă, dar starea lor este bună. Medicii îi supraveghează atent şi spun că este exclus ca victimele să fie externate în următoarele zile, deoarece chiar şi un transfer aerian le-ar putea afecta starea de sănătate.

Pacienţii au multiple traumatisme, la nivelul feţei şi membrelor, dar şi traumatisme abdominale. Aşa că, pentru a evita complicaţiile, medicii îi ţin în continuare sub supraveghere în secţia de terapie intensivă. Cel mai grav dintre toţi este copilotul Răzvan Petrescu. Acesta va fi supus în zilele următoare unor intervenţii chirurgicale. Doctorul Natalia Hagău, şeful secţiei ATI, explică în materialul video în ce stare se află pacienţii.

Copilotul Răzvan Petrescu va mai suferi o operație la nivelul nasului, dar mai necesită câteva intervenţii chirurgicale și la nivelul membrelor. Cei 4 răniți vor rămâne internați la Cluj atât cât va fi necesar. Vezi în materialul video ce spune managerul spitalului de urgenţă din Cluj, Petru Şuşcă, despre situaţia celor patru.

Cei 4 răniţi nu au răspuns încă întrebărilor venite din partea anchetatorilor din cauză că sunt sub efectul sedativelor. În plus, aceştia beneficiază şi de sprijinul psihologilor.

Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Ersek Lorant

 

Comenteaza