Încă un caz de variola maimuței confirmat în România

Încă un caz de variola maimuței confirmat în România

Al doilea caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România.

Este vorba despre un bărbat de 32 de ani. Acesta s-a prezentat la o clinică medicală din București săptămâna trecută, iar investigațiile de laborator au confirmat astăzi că pacientul este infectat cu variola maimuței. Potrivit Ministerului Sănătății, starea bărbatului este bună și acesta va rămâne în izolare. A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți.

Primul caz de variola maimuţei a fost diagnosticat, luni,la un bărbat în vârstă de 26 de ani din Bucureşti. Pacientul primeşte tratament simptomatic şi va sta în izolare 21 de zile de la momentul apariției simptomelor.

Cum se transmite și care sunt simptomele

Variola maimutei nu se răspândește în mod normal cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intra în organism prin piele lezată, tract respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.

Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat prelungit cu o persoană care are variola maimutei sau contact prelungit cu obiecte contaminate. Cu toate ca variola maimutei nu a fost documentata anterior ca o infecție cu transmitere sexuală, transmiterea în timpul contactului sexual este în concordanță cu modul în care acum virusul poate fi transmis de la o persoană la alta.

Simptomele sunt adesea ușoare, deși leziunile pot fi pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase sau leziuni pe orice parte a corpului – inclusiv în contextul actual particular – în jurul organelor genitale și anusului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza