Medicul Octavian Jurma avertizează: Varianta Omicron este mai periculoasă decât Delta pentru copii şi pentru tineri

Medicul Octavian Jurma avertizează: Varianta Omicron este mai periculoasă decât Delta pentru copii şi pentru tineri

Din punct de vedere al spitalizărilor, Omicron este pentru copii şi tineri o variantă mai periculoasă decât Delta, chiar dacă din fericire nu este şi mai letală, susţine medicul Octavian Jurma. 

„De ce trebuie să fim extrem de prudenţi în a considera o versiune cu 50% mai puţîn letală o veste bună chiar dacă aflăm în acelaşi timp că este cu 500% mai infecţioasă? Pentru că o versiune cu 50% mai infecţioasă produce de 11x mai multe decese decât una cu 50% mai letală.

Aşadar o versiune mult mai contagioasă dar mai puţîn letală poate înseamnă o veste bună individual, însă este o veste proastă pentru populaţie şi pentru sistemul public de sănătate. Iar colapsul sistemului de sănătate este o veste proastă pentru oricine are individual nevoie de spital”, a scris vineri seara pe Facebook Octavian Jurma.

Acesta adaugă că „într-o ţară ulta-individualistă ca România cu un guvern semi-negaţionist şi ultra-relaxat, o versiune mult mai infecţioasă este o veste foarte proastă pentru populaţie”.

Medicul arată că, potrivit datelor din Europa, valul Omicron poate produce mai puţine decese şi internări la ATI, însă internările au crescut vertiginos chiar şi în ţările mult mai bine vaccinate ca România şi pun o presiune uriaşă pe sisteme de sănătate mult mai performante. Un alt aspect este numărul mare de infectări şi internări în rândul copiilor.

„Şcolile nu sunt simple focare, sunt noduri de reţea care conectează grupuri sociale care nu au alte conexiuni între ele. Chiar şi familii care lucrează în izolare de acasă şi nu au nici contact social direct cu lumea exterioară, se pot infectă prin intermediul copiilor obligaţi să meargă fizic în şcoli infestate de COVID-19. Din punct de vedere al spitalizărilor, Omicron este pentru copii şi tineri o variantă mai periculoasă decât Delta, chiar dacă din fericire nu este şi mai letală. Aşadar faptul că lăsăm virusul să circule nestingherit şi să producă de două ori mai multe cazuri decât Delta o să ne producă mari probleme atât pe termen scurt cât şi pe termen lung datorită long-covid”, a afirmat Jurma.

El susţine că mulţi au început să creadă politicienii care anunţă acum sfârşitul pandemiei chiar înainte de a trece valul 5. În opinia lui, toate aceste mesaje descurajează şi mai mult vaccinarea de care avem nevoie să îmblânzim varianta Omicron.

„Să nu uităm totuşi că aceiaşi politicieni ne-au mai anunţat odată că s-a terminat pandemia după valul 3-Alpha doar că să fie luaţi prin surprindere de valul 4-Delta. Pandemia se va termina doar dacă virusul se va plictisi de noi şi va pleca sau dacă ne vom plictisi noi de virus şi ne vom vaccina. Până atunci, aşa cum se vede, în România fiecare val care teoretic a terminat pandemia, a fost urmat practic de un val şi mai periculos”, a conchis medicul.

Comenteaza