Medic: „Europa înăsprește restricțiile, România relaxează. E ca nebunul care circulă pe contrasens”

Medic: „Europa înăsprește restricțiile, România relaxează. E ca nebunul care circulă pe contrasens”

Un medic din Galați, ajuns senator pe listele PSD, critică măsurile luate de Guvernul României în contextul pandemiei generate de noul coronavirus.

Mesajul medicului Aurel Nechita a fost postat pe rețelele de socializare. Senatorul gălățean susține că, în ceea ce privește pandemia, România merge „pe contrasens, cu toată viteza, înainte” deoarece relaxează măsurile în timp ce celelalte țări din UE procedează diferit.

Nechita mai consideră că autoritățile nu au o imagine exactă a infectărilor deoarece populația utilizează din ce în ce mai mult testele rapide și că vaccinarea nu funcționează așa cum au promis guvernanții. Medicul critică și faptul că autoritățile relaxează măsurile privind restaurantele și sălile de jocuri de noroc în timp ce școlile funcționează în sistem online.

„Abordarea asupra pandemiei începe să aibă aspect de glumă, în contextul în care președintele pretinde că pe 8 februarie îşi doreşte să redeschidă în siguranță şcolile. Nu putem să nu observăm URIAȘA fractură de logică: adică restaurantele, cafenelele și jocurile de noroc au prioritate în fața Educației, care rămâne bine-mersi pe online, chiar dacă națiunea se relaxează oficial?”, a scris medicul Aurel Nechita, pe Facebook, potrivit digi24.ro.

Concluzia medicului gălățean este că România dă cu var în loc să ia măsuri, iar guvernarea este comparată cu un șofer care merge cu viteză, pe contrasens.

„Sunt acestea date capabile să justifice optimismul guvernamental, dându-se pe loc repaus la pandemie? Sau noua tulpină britanică a coronavirusului este bau-bau-ul Europei, dar România, specialistă în politica struţului, dă cu var? “Autostrada” pe care circulă restricțiile europene conduce spre încheierea pandemiei, doar că realitatea românească seamănă cu bancul cu nebunul care circulă pe contrasens și se miră că toată lumea vine din față”, este concluzia senatorului gălățean.

Comenteaza