Medic rezident pe secția ATI, găsit mort în casă. Tânărul a lucrat și pe zona COVID

Medic rezident pe secția ATI, găsit mort în casă. Tânărul a lucrat și pe zona COVID

Medicul rezident, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit în locuinţa sa în stare de inconştienţă, luni dimineaţa, de un echipaj SMURD, ulterior fiind declarat decesul.

Tânărul lucra, în ultima perioadă, secţia ATI non-COVID a Spitalului Judeţean Timişoara în secţia ATI non-COVID, după ce înainte a lucrat şi pe zona roşie COVID, cu bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2.

Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

"El a fost găsit în stare de inconştienţă de un echipaj SMURD în această dimineaţă, în jurul orei 6,00, din informaţiile pe care le avem. Din păcate, manevrele de resuscitare au eşuat şi nu a mai putut fi salvat. Ne exprimăm nu doar regretul, ci condoleanţele pentru familia medicului. Era un medic excepţional, un student de nota 10, preocupat de profesia aceasta, a lucrat o perioadă şi pe zona roşie COVID, cu bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2, în Spitalul Judeţean Timişoara. În ultima perioadă a lucrat din nou pe ATI non-COVID", a spus Raul Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, potrivit Agerpres.

Pătrașcu a tras şi un semnal de alarmă, având în vedere că, din informaţiile iniţiale, ar putea fi vorba de o sinucidere, care poate fi atribuită stresului imens la care sunt supuşi medicii în această perioadă.

"Să nu creadă cineva că dacă noi suntem medici suntem dumnezei, că nu avem trăiri emoţionale, vieţi personale sau probleme de sănătate. După un an de luptă cu această boală, indiferent de specialitatea pe care o au medicii, indiferent de experienţă, dacă lucrezi şi 24 de ore pe zi după o gardă, dacă ştii că ai făcut tot ce ai putut şi totuşi un pacient moare, indiferent că e patologie COVID sau nu, asta nu înseamnă că pe medici nu-i afectează. Îi afectează enorm, pentru că şi ei sunt oameni", a adăugat medicul Raul Pătraşcu. 

Comenteaza