Medic: Vedem o schimbare importantă a profilului pacientului COVID din ATI

Medic: Vedem o schimbare importantă a profilului pacientului COVID din ATI

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi afirmă că s-a schimbat profilul pacientului COVID tratat în Terapie Intensivă.

"Valul şase de COVID ne demonstrează o agresivitate mai mică a manifestării acestei patologii infecto-contagioase, lucru care se vede cel mai bine în secţiile de Terapie Intensivă. Chiar vedem o schimbare importantă a profilului pacientului COVID admis în aceste secţii. Cei mai mulţi dintre ei sunt pacienţi cu vârste peste 75 de ani, sunt pacienţi cu necesar de oxigen de 10 până la 15 litri şi care cu suportul de oxigen ajung la saturaţii de peste 94%. Afectarea pulmonară este necuantificată, minimă spre medie, cu leziuni pulmonare minore sau chiar fără acestea. Astfel de pacienţi au nevoie de monitorizare şi îngrijire în regim de terapie intensivă din cauza comorbidităţilor de care suferă şi care sunt decompensate de patologia COVID", a afirmat, potrivit Agerpres, medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi.

Acesta a spus că pacienţii confirmaţi pozitiv la COVID-19 care ajung în ATI au afectată activitatea cardiovasculară.

"Dacă în valul precedent motivul principal de admisie în terapie intensivă era decompensarea pulmonară, în acest val ne confruntăm cu decompensarea cardiacă. Dat fiind faptul că marea majoritate a pacienţilor sunt în vârstă, aceştia prezintă comorbidităţi precum hipertensiune, fibrilaţii atriale, infarcte vechi, diabet, obezitate şi disfuncţii renale", a explicat Florin Roşu.

Comenteaza