Medicii, chitiţi pe greva generală. "Am ajuns la limita suportabilităţii!"

Medicii, chitiţi pe greva generală.
Liderul Sanitas Cluj, Ştefan Roman, spune că sunt şanse "foarte mari" ca în 28 noiembrie medicii şi restul personalului medical să declanşeze greva medicală. Salariile sunt mici şi aceasta nu e singura problemă a sistemului medical, spune el la Ştirile Realitatea TV Cluj.

"Din cele relatatea de colegi suntem pe drumul cel bun, am făcut şi facem nişte paşi înainte cu negocierile, dar asta nu ne împiedică ca în 28 noiembrie, dacă nu reuşim să avem nişte rezultate concrete şi care să se materializeze prin nişte acte normative cu termene clare, să declanşăm greva generală", a spus Roman. Aceasta a adăugat, întrebat cum a fost primită greva de către pacienţi, că aceştia, dar şi aparţinătorii lor, au fost "înţelegători". "Au înţeles că aceasta nu e o grevă pentru beneficiile angajaţilor din sistemul sanitar, ci şi pentru actualii şi viitorii pacienţi; nu mai putem suporta, am ajuns la limita suportabilităţii legat de lipsurile din unităţile sanitare", spune el.

Roman exemplifică şi cu salariile mici din sistem - dar nu doar aceasta, ci faptul că între personalul de curăţenie şi medici diferenţele salariale sunt mici. "Între o îngrijitoare de curăţenie şi o asistentă medicală sau un medic rezident în primul an de rezidenţiat diferenţa salarială e aproape nesemnificativă", spune el: salariul îngrijitorului începe la 680 lei, medicul rezident are 800 lei. "Salariile sunt neadecvate, efectiv i-a şi împins şi îi împinge să emigreze în alte ţări, unde au salarii de 10-30 de ori mai mari decât în România", spune Roman.

Un medic specialist câştigă 1600 lei în ambulatorul de specialitate, iar în sectorul clinic - 1780 lei salariu de bază.

Comenteaza