Medicii de familie cer să le fie plătite URGENT restanţele. De patru luni, circa 10.000 de cabinete primesc banii parțial sau cu întârziere

Medicii de familie cer să le fie plătite URGENT restanţele. De patru luni, circa 10.000 de cabinete primesc banii parțial sau cu întârziere

Societatea Naţională de Medicină Familiei/Medicină Generală solicită Guvernului, Ministerului de Finanţe, CNAS să remedieze "urgent" problema restanţelor la plăţile către furnizorii din asistenţa medicală primară aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Potrivit unui comunicat al SNMF, în lipsa unor astfel de măsuri, fiecare cabinet de medicină de familie va fi nevoit să solicite în instanţă plata creanţelor restante împreună cu dobânzi penalizatoare calculate conform prevederilor legale în vigoare.

Sumele restante datorate de către Casele de asigurări reprezintă venitul cabinetelor din care se achită salariile personalului - medici, asistente, îngrijitoare, contabilitate, personal de întreţinere, impozitele datorate statului, plata utilităţilor, chirii, redevenţe, rate către bănci, consumabile, materiale de curăţenie, se explică în comunicatul transmis, marți, Agerpres.

SNMF atrage atenţia că cele aproximativ 10.000 de cabinete medicale din asistenţa medicală primară se află pentru a patra lună consecutiv în cursul anului în situaţia în care primesc banii cu întârziere sau prin decontări parţiale, iar acest fapt determină dificultăţi în funcţionarea normală şi "incertitudini în ceea ce priveşte respectarea prevederilor contractuale".

Reprezentanţii SNMF semnalează că, în cursul lunii noiembrie, au fost onorate facturile în procent de aproximativ 60%, fapt care a determinat dificultăţi la plata obligaţiilor cabinetelor medicale, a cheltuielilor cu utilităţile.

"Mai mult, ne aflăm în a doua săptămână din decembrie fără a încasa diferenţele şi în faţa unei lipse totale de transparenţă din partea Caselor de asigurări cu privire la perspectivele onorării obligaţiilor de plată. Cabinetele medicilor de familie au ajuns să funcţioneze având în faţă multiple incertitudini între care cea mai importantă este onorarea plăţilor viitoare în cursul lunii decembrie", a transmis SNMF.

Organizaţia mai atrage atenţia asupra necesităţii unui sistem informatic funcţional, fără sincope, blocaje zilnice, care să nu pericliteze munca profesioniştilor din sistem şi să nu îngrădească accesul asiguraţilor la servicii medicale.

Conform SNMF, din cauza nefuncţionării sistemului informatic pus la dispoziţia furnizorilor de servicii medicale de către CNAS, "asiguraţii nu îşi pot dovedi calitatea de asigurat şi nu pot beneficia de drepturile lor garantate prin lege". 

Comenteaza