Medicii de familie din Cluj vor să facă teste Covid în mașinile pacienților

Medicii de familie din Cluj vor să facă teste Covid în mașinile pacienților

Propunerea medicilor de familie din Cluj este de a se efectua teste de prezență a Covid de la pacienții care să vină cu mașinile personale la un punct fix din cartier.

“Se pot amenaja puncte de testare de tip container, unde să se prezinte pacienții suspecți de coronavirus în baza recomandării de la un medic de familie și cu programare, pentru a nu crea haos, iar medici și studenți voluntari să facă recoltările.

Persoanele respective vin acolo cu mașinile personale, își lasă jos geamul, li se recoltează proba, apoi îl ridică la loc. În acest fel contactul este minim, iar pacientul se simte în siguranță și se întoarce la domiciliu. Eu am 64 de pacienți în monitorizare, destul de mulți, dar majoritatea cu forme asimptomatice sau ușoare”, spune Emiliana Costiug, președintele Asociației Medicilor de Familie (AMF) Cluj, conform Radio Cluj.   

Aceștia au trimis o adresă autorităților despre această propunere și așteaptă acum un răspuns din partea lor. Cazurile ușoare de infectare cu Covid au trecut în ultimul timp în grija acestor medici, iar numărul persoanelor bolnave este în creștere.

Recoltarea RT-PCR de tip drive-test din cartierele din Cluj-Napoca le-ar permite medicilor de familie să fie mai eficienți decât până acum, potrivit AMF. Ei consideră că timpul de așteptare pentru cei care vor să se testeze ar scădea, iar în cazul unui rezultat pozitiv pacienții ar intra mai repede sub supraveghere. În București există un astfel de punct de recoltare.

loading...
Comenteaza