Medicii sunt îngrijorați de "isteria" de pe Tik-Tok pentru un medicament '"pentru slăbit": Se poate ajunge până la cancer

Medicii sunt îngrijorați de "isteria" de pe Tik-Tok pentru un medicament '"pentru slăbit": Se poate ajunge până la cancer

Un antidiabetic face furori pe reţeaua socială TikTok, unde hashtagul #Ozempic a acumulat peste 500 de milioane de vizualizări, datorită proprietăţilor sale care ajută la slăbit. Fenomenul îi îngrijorează pe medici.

Medicii şi farmaciştii se confruntă, în ultima vreme, cu un adevărat fenomen legat de medicamentul Ozempic. Oamenii le cer prescrierea medicamentului pentru scăderea în greutate, chiar dacă nu au diabet, pentru a scăpa de foame. 

Scăderea în greutate este confirmată de studiile de specialitate. Medicii explică însă pacienţilor care solicită în număr mare acest medicament că cea mai bună soluţie pentru a slăbi este un program alimentar stabilit împreună cu un nutritionist, dar şi multă mişcare. Mai ales că, după întreruperea tratamentului cu Ozempic, kilogramele se pun la loc în lipsa unei alimentaţii echilibrate şi a exerciţiului fizic. Medicamentul taie rezistenţa la insulină nemaiexistand bucla de foame continuă. Printre altele saţietatea declanşează în creier morfine endogene, endorfinele care ne fac să ne simţim bine, asa incat cei care folosesc Ozempic spun ca au si o stare de bine general, ca o usoara euforie, scrie ziuanews.ro.

Fenomenul Ozempic a luat amploare pe Tik-Tok

"Am început Ozempic acum şase săptămâni", povesteşte o utilizatoare americană de TokTok într-un clip video vizionat de aproape 100.000 de ori. În pantaloni mulaţi şi bustieră, tânăra, vizibil mai slabă comparativ cu fotografiile ei realizate "înainte", continuă: "N-am făcut niciun exerciţiu, doar mi-am injectat produsul!".

Ozempic, remediu miraculos? Acest produs injectabil este, de fapt, indicat pentru "tratamentul diabetului de tip 2 insuficient controlat" la adulţi, precizează laboratorul Novo Nordisk, care îl comercializează în Franţa din 2019.

Semaglutida, ingredientul său activ, acţionează ataşându-se de receptorii unui hormon care are rol în controlul glicemiei şi stimulează eliberarea de insulină atunci când nivelul de glucoză din sânge este ridicat.

De asemenea, încetineşte golirea stomacului, reducând astfel pofta de mâncare şi conducând la pierderi semnificative în greutate, în jur de 10% într-un an, notează AFP. O proprietate care i-a permis producătorului să obţină comercializarea semaglutidei în numeroase ţări, inclusiv în Statele Unite, la o doză mai mare şi sub o altă denumire, Wegovy, pentru tratamentul obezităţii.

Reţete falsificate

În Franţa, Wegovy a primit un aviz favorabil de la Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS), pentru tratamentul obezităţii, la sfârşitul lunii decembrie. În prezent, este limitat persoanelor foarte obeze, cu o boală asociată.

În aşteptarea unei decizii din partea autorităţilor cu privire la preţul şi decontarea acestuia, Wegovy este livrat în sistem limitat, "spre deosebire de Ozempic, care este disponibil cu o reţetă obişnuită", a declarat profesorul Jean-Luc Faillie de la Universitatea din Montpellier, Franţa.

Rezultat: "farmaciştii au găsit reţete" de Ozempic pentru persoane fără diabet, precum şi "reţete falsificate, folosite de mai multe persoane", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Agenţia Naţională a Medicamentului (ANSM) din Franţa a chemat la ordin medicii, cerându-le să respecte cu stricteţe indicaţia privind diabetul pentru reţetă. ANSM nu a constatat un "vârf anume sau o creştere bruscă a consumului în ultimele luni", însă în cazul Ozempic au existat "tensiuni de aprovizionare" din cauza creşterii cererii globale.

"Capacitatea actuală de aprovizionare nu satisface întotdeauna această cerere în exces", a admis Novo Nordisk, invocând "o disponibilitate intermitentă şi epuizări periodice ale stocului".

Jean-François Thébaut, de la Federaţia persoanelor cu diabet din Franţa, este îngrijorat de o posibilă "grabă" a francezilor spre Wegovy atunci când acesta va fi disponibil pe piaţa naţională, în special pentru că semaglutida este "extrem de eficientă" împotriva diabetului.

Specialista în obezitate Karine Clément, de la Institutul francez pentru sănătate şi cercetări medicale (Inserm) a insistat asupra necesităţii ca Wegovy, atunci când va fi disponibil, "să fie în concordanţă cu reţeta", adăugând că "acesta nu este un medicament magic". Ca întotdeauna în obezitate, trebuie să fie însoţit de îngrijire cuprinzătoare".

Efecte secundare

Medicii sunt, de asemenea, îngrijoraţi de efectele secundare ale semaglutidei, "sub-raportate", potrivit profesorului Jean-Luc Faillie, responsabil de farmacovigilenţă, care a declarat că "nici pacienţii şi nici medicii nu sunt motivaţi să declare" eventualele reacţii adverse.

Pe lângă greaţă, "există şi riscuri mai rare, dar mai grave, precum pancreatită acută, care poate apărea chiar şi la doze mici, tulburări biliare, cazuri rare de constipaţie severă care poate duce la obstrucţie intestinală", a notat el, indicând, de asemenea, un "risc crescut de cancer tiroidian" după câţiva ani de tratament.

Se întrevede un nou scandal sanitar precum cel al Mediator, se întreabă AFP cu referire la un medicament lansat pe piaţă iniţial ca medicament pentru diabet, în anii '70, dar care a fost adesea prescris şi pentru cure de slăbire, şi care ar fi cauzat decesul a cel puţin 500 de pacienţi, conform unui studiu realizat de departamentul pentru securitatea medicamentelor din Franţa. "Avem mai multă perspectivă asupra acestei clase farmacologice", a dat asigurări profesorul Faillie. Cu toate acestea, în timp ce riscurile semaglutidei sunt "sub control", având în vedere beneficiile în diabet, "există încă incertitudini, în special la pacienţii obezi, pe termen lung", a adăugat el. "Dacă este folosit pentru a slăbi câteva kilograme, acolo beneficiul terapeutic este nul, este doar estetică, în timp ce riscurile sunt mereu prezente", a avertizat specialistul.

Comenteaza